Poliția Română desfășoară o campanie de prevenire a victimizării minorilor

Odată cu noul an școlar, copiii și adolescenții vor întâmpina noi provocări, iar responsabilizarea cu privire la siguranța lor personală, trebuie să constituie o preocupare constantă a celor care îi au în grijă (părinți, bunici, cadre didactice etc.).

În perioada 29 august – 11 septembrie 2022, Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, derulează Campania de prevenire a victimizării minorilor ”Vacanța s-a terminat. Sunteți pregătiți pentru un nou început?”

Campania are ca scop creșterea gradului de siguranță a minorilor prin conștientizarea părinților/celor care au în îngrijire copii și adolescenți, cu privire la potențialele pericole și situații vulnerabile la care aceștia pot fi expuși, acasă, pe stradă și în mediul online, atunci când nu sunt supravegheați de adulți.

Astfel, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov prin Biroul Analiza și Prevenirea Criminalității desfășoară activități specifice în zona marilor centre comerciale și în spațiile publice intens circulate de părinți însoțiți de copii, pentru a-i informa și totodată pentru a le reamintii regulile care trebuie respectate în orice împrejurare.  

Citeste și:  Consiliului Suprem de Apărare a Țării se reunește astăzi la Palatul Cotroceni

Stimați părinți, pentru siguranța tuturor copiilor și adolescenților în noul an școlar, vă recomandăm următoarele:

  • Păstrați legătura cu cadrele didactice și supravegheați parcursul școlar al copiilor dumneavoastră. Informați-vă în legătură cu orarul școlar al acestora și fiți atenți la modul în care își petrec timpul liber.
  • Reamintiți-le permanent regulile care trebuie respectate în calitate de participant la traficul rutier.
  • Explicați-le cum să evite disputele verbale și implicarea în conflicte ce pot escalada, la școală, pe stradă sau când își petrec timpul liber împreună cu colegii.  
  • Încurajați copiii în abordarea unui comportament responsabil, atât în viața reală cât și în cea virtuală.
  • Atunci când observați o schimbare în comportamentul copiilor (lipsă de comunicare, apatie etc.), discutați cu aceștia și aflați care sunt cauzele care au determinat stările prin care trec. Doar așa puteți să-i ajutați să prevină implicarea în fapte antisociale.
  • Faceți-vă timp pentru copiii dumneavoastră în ficare zi. Indiferent de vârsta pe care o au, trebuie să știți ce îi preocupă, dacă s-au aflat în situații periculoase, deranjante, sau dacă cineva le-a provocat frică, confuzie, derută sau jenă.      

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.