Primăria Brașov continuă campania de obținere de fonduri nerambursabile prin intermediul Programului Național de Redresare și Reziliență. Numai în ultimele zile, municipalitatea a depus două proiecte de finanțare nerambursabilă în valoare de 35 de milioane de lei, ambele pe componenta Managementul deșeurilor. Dacă săptămâna trecută municipalitatea a solicitat finanțare pentru amplasarea a 275 de insule ecologice informatizate, astăzi a solicitat fonduri pentru amenajarea unui centru de aport voluntar (CAV) în cartierul Stupini.
,,Astăzi am reușit să bifăm o nouă reușită, fiind, și de data aceasta, printre primele municipii care au depus proiecte pe finanțările din PNRR pentru amenajarea de centre de aport voluntar pentru deșeuri. Am depus un proiect pentru amenajarea unui astfel de centru în cartierul Stupini, centru care va deservi și cartierele Bartolomeu și Tractorul. De prea mult timp ne confruntăm cu problema deșeurilor de mari dimensiuni, pe care cetățenii le lasă la platformele de depozitare a deșeurilor menajere sau pe domeniul public. Prin acest proiect le vom asigura brașovenilor din cele 3 cartiere posibilitatea să ducă la centrul din Stupini aceste deșeuri, de la mobilă veche, la baterii uzate, deșeuri din anvelope sau cele din construcții sau demolări. Valoarea acestui proiect este de aproape 800.000 de euro. În perioada următoare, vom depune solicitarea de finanțare și pentru CAV-ul mare, care va fi amenajat pe platforma CET. Acesta va prelua deșeurile din tot orașul, valoarea finanțării nerambursabile fiind de aproximativ 5 milioane de euro”, a declarat primarul Allen Coliban.
Astăzi, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat apelul de proiecte pentru amenajarea unor centre de colectare deșeuri prin aport voluntar, pentru comunități mai mici de 50.000 de locuitori, proiecte finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, componenta C3: Managementul Deșeurilor, parte a Pilonului I – Tranziție verde.
Centrele de colectare prin aport voluntar vor asigura colectarea separată a deșeurilor care nu pot fi preluate în sistem „door-to-door”, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi depuse în pubelele individuale, precum și fluxurile speciale: deșeuri voluminoase, textile, deșeuri din lemn, mobilier, anvelope, echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, cadavre de animale, deșeuri de grădină, din construcții și demolări.
Valoarea proiectului corespunde unui cost de cel mult 778.720 euro/CAV, echivalentul a 3.830.914 lei, fără TVA, în conformitate cu devizul general aferent proiectului–tip, din care costul aferent dotării centrului de colectare prin aport voluntar cu utilaje și echipamente tehnologice, inclusiv dotări și active necorporale este de aproximativ 280.000 euro, echivalentul a 1.377.460 lei, fără TVA.