Brașov și Sinaia, următoarele localități în care ajunge Caravana Centenarul Încoronării

  • Istoria prezentată într-un cadru regal, prin filme, fotografii și discuții

Caravana Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, inițiată de Asociația Artis din Iași, va ajunge pe 28 și 29 septembrie 2022 la Brașov și Sinaia, cu o serie de evenimente în prezența ambasadorilor proiectului. Activitățile desfășurate vor avea loc în contextul vizitelor Familiei Regale de la Brașov și Sinaia din primăvara anului 1919, iar publicul va putea descoperi istoria într-un alt mod – prin filme, expoziții de fotografie și discuții.

Programul debutează la Brașov, unde elevii Colegiului Național „Andrei Șaguna” vor beneficia de o lecție de istorie despre Familia Regală chiar din partea istoricilor și specialiștilor proiectului. Tot la Brașov, caravana va ajunge și la Cinematograful Astra. Evenimentele de la Brașov sunt organizate cu susținerea Primăriei Municipiului Brașov și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov.

La Sinaia, Caravana Centenarul Încoronării va ajunge într-un loc cu adevărat regal: Castelul Peleș, reședința de vară a regilor României. Cu sprijinul Muzeului Național de Istorie Brașov, la Castelul Peleș din Sinaia va avea loc și vernisajul expoziției de fotografie 1922. Anul Încoronării (curator Nicolae Pepene). Timp de o lună, cei care vor trece pe la Castelul Peleș se vor putea bucura de această unică expoziție. Organizarea întregului eveniment a fost posibilă datorită sprijinului oferit de Muzeul Național Peleș și Inspectoratul Școlar Județean Prahova.

Irina-Margareta Nistor, Ambasador Cinema: „Vom păși prin locurile preferate ale Reginei noastre Maria, însoțindu-ne cu filmul care o face nemuritoare, pe cea de la a cărei Încoronare, cu Loialul Regele Ferdinand, se împlinește un veac”.

Citeste și:  Zoo Brașov organizează Ziua Internațională a Jaguarului @ Vineri, 29 noiembrie

Daniel Șandru, Politolog, Ambasador: „Mă bucur că proiectul ce marchează Centenarul Încoronării ajunge în inima României, la Brașov, și la Sinaia, locul de care, prin Castelul Peleș, istoria Monarhiei Române este într-atât de legată! Venim să povestim despre aceste locuri și despre însemnătatea lor pentru cei doi suverani fondatori ai României Mari având convingerea că vom avea un dialog provocator și plin de învățăminte cu tinerii ce vor participa la proiecțiile unor filme care spun, în fond, povestea unei națiuni care încă trebuie să își cunoască și asume trecutul, pentru a ști cum să-și construiască viitorul în mod liber și demn”.

Adrian Cioroianu, Istoric, Ambasador: „Particip cu mare plăcere la acest proiect, inclusiv pentru faptul că am impresia ca mergem pe urmele Istoriei noastre. Încoronarea Regelui și Reginei României Mari  din 1922 a fost un moment istoric și simbolic deopotrivă și cred că e de datoria mea ca profesor să vorbesc cât mai multor oameni despre acel episod al trecutului nostru”.

Programul evenimentelor:

Miercuri, 28 septembrie, ora 12.00 | Colegiul Național „Andrei Șaguna” (sala festivă), Brașov

Eveniment și proiecție film – Războiul Regelui (regia Trevor Poots)

*vernisajul expoziției fotografice 1922. Anul Încoronării (curator Nicolae Pepene)

*sesiune de Q/A cu ambasadorii proiectului

*sesiune autografe

Invitați: Irina-Margareta Nistor (Ambasador Cinema), Adrian Cioroianu (Istoric, Ambasador), Mioara Anton (Istoric, Ambasador), Daniel Șandru (Politolog, Ambasador), Nicolae Pepene (Istoric, Ambasador)

Proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov

Miercuri, 28 septembrie, ora 16.00 |  Muzeul Național Peleș, Sala Mare de Concerte, Sinaia

Citeste și:  Concert de Crăciun găzduit de Biserica Romano-Catolică „Sf. Petru și Pavel”, pe 13 decembrie

Eveniment și proiecție film – Ora Regelui – Inima Reginei (realizator Camelia Csiki)

*vernisajul expoziției fotografice 1922. Anul Încoronării (curator Nicolae Pepene)

*sesiune de Q/A cu ambasadorii proiectului

*sesiune autografe

Invitați: Irina-Margareta Nistor (Ambasador Cinema), Adrian Cioroianu (Istoric, Ambasador), Mioara Anton (Istoric, Ambasador), Daniel Șandru (Politolog, Ambasador), Nicolae Pepene (Istoric, Ambasador)

Joi, 29 septembrie, ora 11.00 | Cinema ASTRA, Brașov

Eveniment și proiecție film – Maria – Inima României (regizor Trevor Poots)

*vernisajul expoziției fotografice 1922. Anul Încoronării (curator Nicolae Pepene)

*sesiune de Q/A cu ambasadorii proiectului

*sesiune autografe

Invitați: Irina-Margareta Nistor (Ambasador Cinema), Adrian Cioroianu (Istoric, Ambasador), Nicolae Pepene (Istoric, Ambasador)

Proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov

Pe urmele vizitelor Regale din Brașov

Turneul din Transilvania al Familiei Regale a început pe 22 mai și s-a sfârșit pe 1 iunie 1919. Turneul a fost unul de excepţie, lucru consemnat de altfel de Regina Maria în jurnalul său din anul 1919, pentru că, peste tot au fost primiţi cu o imensă bucurie şi recunoştinţă. „Pentru mine şi Nando – scria regina – totul a fost minunat, din cauza loialităţii şi entuziasmului tuturor acestor oameni simpli şi noi am fost trataţi aproape ca nişte sfinţi în faţa cărora trebuie să îngenunchezi, pentru că noi reprezentăm visul lor cel mai scump care se realizase, noi eram un fel de părinţi glorificaţi care veniseră să strângă o enormă familie la sânul lor”.

Pe urmele vizitelor Regale din Sinaia

Citeste și:  Curtea Constituțională are termen până joi să VALIDEZE rezultatele alegerilor prezidențiale

Domeniul Regal Sinaia, cu celebrele castele Peles și Pelișor sunt cele mai vizitate obiective de patrimoniu din țară. Prin arhitectura sa impresionantă, prin rolul pe care l-a jucat în istoria modernă a României și prin colecțiile de patrimoniu pe care le adăpostește, Castelul Peleș este mai mult decât o casă sau decât Scaunul Familiei Regale a României. Domeniul Regal Sinaia, construit de Regele Carol I, este simbolul națiunii române independente, unificate și consolidate statal.  După decesul lui Carol I, castelul a fost transmis Regelui Ferdinand, care l-a lăsat mai departe moștenire, în mod direct, Regelui Mihai, alături de întreg Domeniul Regal Sinaia. Castelul Peleș, simbol al statalității României, a fost permanent folosit de Regi pentru evenimente de stat și private.

Familia Regală a venit prima data după 1 decembrie 1918, în vara anului 1919. Regina Maria nota în jurnal: „La Sinaia, o mare primire la biserică. … Totul este neschimbat. Multe emoții, prea multe se întâmplaseră de când am fost aici în acea dimineață de iarnă în timpul războiului, după moartea lui Mircea [27 nov./10 dec. 1916 – vizitare spitale – n. m.]”. (Maria, regină a României, Însemnări zilnice, Albatros, 1996, p. 271).

Proiectul Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria a fost inițiat în luna mai la Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, sub auspiciile Familiei Regale a României, și îi are ca ambasadori pe: Irina-Margareta Nistor (Ambasador Cinema), Adrian Cioroianu (Istoric, Ambasador), Nicolae Pepene (Istoric, Ambasador), Mioara Anton (Istoric, Ambasador), Daniel Șandru (Politolog, Ambasador) și Alexandru Muraru (Istoric, Ambasador).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.