O persoană a fost rănită, miercuri, în urma unui accident petrecut pe DN1, la ieşirea din localitatea Vlădeni spre Făgăraş, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja.
”Este vorba despre o persoană de sex feminin în vârstă de 29 de ani, care a suferit fracturi la membrele inferioare şi la unul din membrele superioare, conştientă. Intervenţia a fost dificilă din cauză că persoana avea picioarele prinse între fiarele contorsionate ale autoturismului. La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD şi SAJ Codlea, un echipaj de descarcerare şi o autospecială cu apă şi spumă”, a afirmat purtătorul de cuvânt.
Accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, subcomisar Alina Ivan.
”O femeie în vârstă de 29 de ani din Hunedoara, care a condus un auto marca Opel pe DN1, dinspre Sibiu spre Braşov, la km 197+ 700 m nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit un cap de pod. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto. În zonă se circulă alternativ până la efectuarea cercetărilor şi acordarea îngrijirilor medicale”, potrivit sursei citate.