Ministrul de finanţe, Adrian Câciu, a declarat că pensiile vor fi mărite anul viitor mai mult decât prevede legea, dar nu a anunțat și un procent în acest sens. El a mai spus, la un post de televiziune, că există banii necesari atât pentru creșterea pensiilor și salariilor, cât și pentru sprijinul gospodăriilor și companiilor afectate de criza energiei, infomează Radio România Actualități.
Potrivit lui Adrian Câciu, anul viitor va fi un vârf de plată al datoriei moștenite de la guvernele anterioare, însă executivul nu va impune creșteri de taxe.