FC Braşov a cedat în faţa liderului. Dan Alexa: „Astăzi am fost echipa care a controlat jocul”

FC Braşov a cedat, astăzi, scor 2-1 (1-1), în faţa liderului Ligii a 2-a, Unirea Dej. După un meci foarte echilibrat, cu ocazii mari de ambele părţi, jucătorii Unirii au reuşit să se impună cu un eurogol marcat chiar în debutul reprizei secunde.

Scorul a fost deschis de Unirea Dej, în minutul 13, atunci când Sebastian Micu a respins foarte bine şutul lui Pop, însă Fulga a înscris simplu din faţa porţii. După golul încasa FC Braşov a ieşit mai mult în atac şi în minutul 19 Milcho Angelov a trimis foarte bine mingea spre poartă, cu capul, din centrarea lui Dumbravă, însă portarul Dejului a reuşit să scoată. În minutul 21, Adi Chică-Roşă a fost faultat în careu, iar un minut mai târziu Milcho Angelov a readus egalitatea după lovitura de la 11 metri, executată perfect în stânga portarului.

Citeste și:  Direcția de Asistență Socială Brașov organizează selecția asociațiilor pentru subvenții în 2024

Şi repriza a doua a început foarte bine pentru jucătorii Dejului, uniriştii au făcut 2-1 în minutul 48, gol Angelo Cocean după ce a plasat mingea în vinclul porţii din lovitură liberă de la 18 metri. Pe final stegarii au fost mai periculoşi, Diogo Izata în minutul 66 a şutat puţin pe lângă din 22 de metri, Daniel Dumbravă a dat bine cu capul din 7-8 metri, însă portarul a scos miraculos în corner, iar în minutul 82 tot Chindriş i-a salvat pe unirişti după ce un coechipier a trimis foarte periculos mingea spre propria poartă. Ultima fază a meciului a arătat, din nou, calitatea portarului stegar Sebastian Micu. În minutul 92 uniriştii au scăpat pe contraatac însă Micu a avut o intervenţie senzaţională în faţa şutului de la 16 metri a lui Militaru.

Citeste și:  Siguranța frontierelor aeriene sub lupă: Poliția de Frontieră depistează cetățeni străini și minori cu nereguli

„Un joc pe care l-am controlat. Din păcate le-am făcut cadou cele două goluri. Pe lângă golul marcat de Angelov am avut cele două situaţii foarte mari cu cele două intervenţii senzaţionale ale portarului lor. Din păcate continuăm să pierdem puncte prosteşte. Astăzi am fost echipa care a controlat jocul, echipa care a dus mingea în careul lor, dar ne lipseşte acolo ceva, ne lipseşte execuţia şi suferim foarte mult din punctul ăsta de vedere.”, a spus la finalul meciului Dan Alexa, antrenorul de la FC Braşov.

FC Braşov a jucat în formula: Sebastian Micu – Andrei Marc, Ivan Fustar, Tudor Oltean (Zoran Mitrov min. 80) – Andrei Lascu (Alexandru Tudor Saim min. 83) Rareş Lazăr, Diogo Izata, Dan Spătaru (Eduard Lambrinoc min. 80), Daniel Dumbravă – Milcho Angelov, Adi Chică-Roșă (Yanis Mbombo min. 61).

Citeste și:  MAI propune modificarea legislaţiei ca să permită monitorizarea cu brăţări electronice a persoanelor în control judiciar şi arest la domiciliu

Foto: Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.