De Ziua Naţională, în Capitală și în marile orașe din țară se organizează parade militare, depuneri de coroane pentru soldații care au murit în lupta pentru unirea provinciilor istorice românești, precum şi alte ceremonii şi manifestări socio-culturale.
Ca în fiecare an, și Braşovul va sărbători Ziua Naţională a României printr-o paradă militară şi un ceremonial religios, ce va avea loc pe Bulevardul Eroilor. Manifestările vor începe la ora 12.00. În plus, seara, după mai mulţi ani de pauză, braşovenii vor avea ocazia de a-i vedea pe militari cum se retrag cu torţele. La festivitate vor participa atât oficialităţi locale şi cadre militare din structuri aflate în compunerea Garnizoanei Braşov, cât şi cadre militare în rezervă şi în retragere, alături de veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial.
În Piața Arcul de Triumf din București se organizează cea mai mare paradă militară din țară, în prezenţa preeşedintelui Klaus Iohannis şi a numeroşi politicieni, reprezentanţi ai societăţii civile şi corpului diplomatic.
La începutul ceremoniei se vor trage 21 de salve de tun, timp în care participanții la paradă vor intona Imnul Național al României.
Mai mult de 1.500 de militari și specialiști din structurile MApN, MAI, SRI, STS și ANP, dar și aproximativ 120 de mijloace tehnice printre care și 40 de aeronave participă pe 1 decembrie la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României. Evenimentul va avea loc în Piața Arcului de Triumf din Capitală.
În cadrul evenimentului din Capitală vor defila și aproximativ 150 de militari străini din detașamente din Belgia, Franța, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Portugalia, Statele Unite ale Americii și Țările de Jos, dar și militari care reprezintă țările aliate contribuitoare la structurile NATO din România. Nu vor lipsi nici mijloacele tehnice, 25 la număr, printre ele sunt și aeronave de luptă din Canada, Italia, Spania și Statele Unite ale Americii.
La ora 12.00 în zona Piața Arcul de Triumf se va organiza expoziția de tehnică militară în Piața Arcul de Triumf
Între orele 19:00-22:00, militarii se vor retrage cu torțe pe următorul traseu: Palatul Cercului Militar Național – Cal. Victoriei, Bd. Regina Elisabeta – Bd. Mihail Kogălniceanu – Spl. Independenței – Bd. Eroilor Sanitari – Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu – Șos. Cotroceni – Bd. Iuliu Maniu – Bd.General Paul Teodorescu – Bd.Timișoara – sediul Brigăzii 30 Gardă
Foto. Arhivă