Opera Brașov. ‘Micuța Dorothy’, o piesă de excepție pentru copii

Duminică, 29 septembrie 2019, de la ora 17.00, în Sala Operei, copiii îi invită pe părinți și pe bunici să petreacă o după-amiază în familie la Opera Brașov și să vizioneze musical-ul „Micuța Dorothy”, pe muzica binecunoscutului compozitor Marius Țeicu, având un scenariu scris de Silvia Kerim, după „Vrăjitorul din Oz” de Frank L. Baum.
Una dintre cele mai îndrăgite povești ale copilăriei prinde viață pe scena Operei Brașov și îi va purta pe micii și mai marii spectatori într-o călătorie „peste mări și țări”, unde Marele Oz le va îndeplini Micuței Dorothy și prietenilor acesteia cele mai arzătoare dorințe. Pentru că toți avem nevoie să credem că viața e frumoasă și trebuie să fie trăită cu dragoste, inteligență și curaj.
Din distribuția spectacolului fac parte artiștii Operei Brașov: Simona Manole, Miruna Moldoveanu, Florin Grama, Ion Tașcă, Mugurel Oancea, Lorand Cristian, Daniela Surdeanu, Maria Petcu-Catrina, Nora Vlad, Cristina Roșu, Aurel Aron, Gabriela Șeicanu. Își dă concursul Baletul Operei Brașov. Regia artistică este semnată de Migry Avram-Nicolau. Scenografia: Rodica Garștea. Coregrafia: Nermina Damian.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

   Preț bilete: 20 lei

Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.