Cele două firme de deszăpezire, Comprest şi Eurostrada, au acţionat de aseară, începând cu ora 20.30, cu toate utilajele de deszăpezire programate, astfel că, în această dimineață, arterele principale erau curățate și se circula în condiții bune pe acestea. Având în vedere că ninsoarea nu s-a oprit, nu s-a putut intra și pe străzile secundare, obiectivul fiind de a asigura o circulație optimă pe arterele intens circulate.
„Până în această dimineață s-a acționat pe bulevarde, străzile principale, cele pe care circulă mijloacele de transport în comun, zonele mai înalte – de ex. CD Gherea, cartierul Șchei, podurile și pasajele, drumul spre Poiana Braşov și Poiana Braşov”, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Comprest a asigurat această activitate cu 30 de utilaje (mașini de mare capacitate, unimog-uri, tractorașe prevăzute cu lamă și răspânditor de material antiderapant, iar pe Calea Făgărașului s-a acționat cu un autogreder). Având în vedere ninsoarea abundentă, s-a intervenit pentru curăţarea carosabilului cu lama şi s-a împrăştiat şi material antiderapant. Până la această oră s-au utilizat aproximativ 300 de tone de material antiderapant în Brașov și alte 30 de tone în Poiana Brașov, stocul operatorului fiind în acest moment de aproximativ 75 de tone. Și în cursul zilei de astăzi se va face reaprovizionarea stocului, fiind programate să ajungă camioane cu 250 de tone de material antiderapant. Telefon dispecerat: 0268-416495.
Eurostrada a acționat cu 15 utilaje, pe tot parcursul nopții. Firma a intervenit pentru curăţarea carosabilului cu lama şi a împrăştiat material antiderapant. Eurostrada a utilizat aproape 150 de tone de material antiderapant şi mai are un stoc de peste 200 de tone. Telefon dispecerat: 0268-311310.
Cetăţenii pot solicita intervenția mașinilor de deszăpezire la dispeceratele celor două firme, în funcţie de zona de intervenţie. În cazul în care solicitările lor nu sunt rezolvate, pot sesiza acest lucru Serviciului Urmărire Contracte Salubrizare şi Deszăpezire din cadrul Primăriei Brașov – tel 0268 416550, tasta 9, int. 127, 253, 254, email:salubrizare@brasovcity.ro.
Zonarea pentru deszăpezire este următoarea:
– Eurostrada: cartierele Tractorul, Bartolomeu, Stupini, zona str. Harmănului – B-dul Gării – 13 Decembrie;
– Comprest: restul orașului, inclusiv Poiana Brașov;
– Deszăpezirea tronsoanelor 1, 2 și 3 ale ocolitoarei este asigurată de CNAIR.
Starea drumurilor naționale
Acoperite cu zapada pe:
– A 1 km 237+800 – 292+445 Sibiu – lim.jud.Ab.zapada framantata 0-2 cm;
– DN 1 km 138+000 – 350+000 lim.jud.Ph – lim.Jud.Ab, zapada framantata 1-2 cm;
– DN 1A km 160+600 – 190+000 lim.jud.Ph – Brasov(Bv), zapada framantata 1-2 cm;
– DN 1E km 17+000 – 22+000 Poiana Brasov(Bv) – Rasnov(Bv), zapada framantata 1-2 cm;
– DN 1S km 0+000 – 23+830 Sercaia (Bv) – Hoghiz (Bv) zapada framantata 1-2 cm;
– DN 2D Km 95+330 – 117+694 lim.jud.Vn – Tinoasa(Cv), zapada framantata 1-2 cm;
– DN 7C Km 129+500 – 151+017 Balea Cascada(Sb) – Cartisoara(Sb), zapada framantata 1-2 cm;
– DN 10 Km 94+790 – 145+155 lim.jud.Bz – Presmer(Bv), zapada framantata 1-2 cm;
– DN 11 Km 3+867 – 90+000 Brasov – lim.jud.Bc, zapada framantata 1-2 cm;
– DN 11B Km 1+670 – 39+609 Tg.Secuiesc(Cv) – Cosmeni(Hr), zapada framantata 1-2 cm;
– DN 11C Km 0+000 – 35+435 Tg.Secuiesc (Cv) – Bixad (Cv) zapada framantata 1-2 cm
– DN 12 Km 0+000 – 168+460 Inters.Dn 11 – Toplita(Hr), zapada framantata 1-2 cm;
– DN 12A Km 0+500 – 38+035 M.Ciuc(Hr) – lim.jud.Bc, zapada framantata 1-2 cm;
– DN 12C Km 5+000 – 32+000 Gheorghieni(Hr) – lim.jud.Nt, zapada framantata 2-3 cm;
– DN 13 Km 4+782 – 86+400 Brasov (Bv) – lim jud. Ms.(Ms), zapada framantata 0-1cm;
– DN 13A Km 38+000 – 127+500 Balauseri(Ms) – M.Ciuc(Hr), zapada framantata 1-2 cm;
– DN 13B Km 0+000 – 47+762 Praid(Hr) – Gheorghieni(Hr), zapada framantata 2-3 cm;
– DN 13E Km 19+570 – 23+362 lim. jud. Cv.- Sf. Gheorghe (Cv) zapada framantata 1-2 cm;
– DN 13E Km 74+650 – 82+800 Zagon (Cv) – Barcani (Cv) zapada batatorita 4-5 cm;
– DN 13C Km 0+000 – 31+195 Vanatori(Ms) – Bisericani(Hr), zapada framantata 0-1 cm;
– DN 14A Km 15+000 – 19+155 Botorca (Ms.) – Dumbraveni (Ms) zapada framantata 0-1 cm;
– DN 15 Km 21+000 – 168 lim.Jud.Cj – lim.jud.Nt, partial zapada framantata 0-2 cm;
– DN 73 Km 92+000 – 128+000 lim.Jud.Ag – Brasov(Bv), zapada framantata 1-2 cm;
– DN 73A km 0+000 – 69+348 Predeal(Bv) – Sercaia(Bv), zapada framantata 1-2 cm;
– DN 73B Km 0+000 – 4+561 Cristian(Bv) – Ghimbav(Bv), zapada framantata 1-2 cm;
– DN 73F km 0+000 – 8+450 Moeciu de Jos (Bv) – Moeciu de Sus(Bv) zapada framantata 1-2 cm;
– VOB km 0+000 – 19+400 Brasov – int. DN1 Ghimbav (Bv), partial mazga 1-2 cm;
– VOS km 0+000 – 4+000 Centura ocolitoare Sacele (Bv) zapada framantata 1-2 cm;
– VOF km 0+000 – 5+000 Centura ocolitare Fagaras (Bv) zapada framantata 1-2 cm; in rest, umed in jud. Bv, Sb, Ms, Hr, Cv;
MASURI: DRDP Brasov: S-a actionat cu 193 AUTOUTILAJE si s-au raspandit 1814 TONE SARE in intervalul orar 17:00/10.01.2019 – 05:00/11.01.2019 astfel:
– SDN Brasov s-a actionat cu 40 autoutilaje si s-au raspandit 669 tone sare pe: DN 1; DN 1A; DN 1E; DN 1S; DN 10; DN 11; DN 13; DN 13E; DN 73; DN 73A; DN 73B; DN 73F si VOB;
– SDN Sibiu s-a actionat cu 31 autoutilaje si s-au raspandit 426 tone sare pe: DN 1, DN 7, DN 7C, DN 14, DN 14A si DN 14B;
– Sectia Autostrazi Sibiu s-a actionat cu 36 autoutilaje si s-au raspandit 198 tone sare pe A1 si A3;
– SDN Targu Mures s-a actionat cu 33 autoutilaje si s-au raspandit 144 tone sare pe: DN 13; DN 13A; DN 13C; DN 14; DN 14A; DN15; DN 15A; DN 15E si DN 16;
– SDN Miercurea Ciuc s-a actionat cu 30 autoutilaje si s-au raspandit 201 tone sare pe: DN 11B; DN 12; DN 12A; DN 12C; DN 13A; DN 13B; DN 13C si DN 15;
– SDN Sfantu Gheorghe s-a actionat cu 23 autoutilaje si s-au raspandit 176 tone sare pe: DN 2D; DN 10; DN 11; DN 11B; DN 11C, DN 12 si DN 13E.
Starea timpului
CER: acoperit in jud. Bv, Sb, Ms, Hr, Cv;
PRECIPITATII: ninge in jud. Bv.Sb.Ms.Hr.Cv;
VANT: moderat in jud. Cv.Bv. Hr.
VIZIBILITATE: buna