Primăria Brașov a depus, vineri, 30 decembrie, proiectul „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public (stradal/pietonal) din municipiul Brașov” – zona 1” pentru a obține o finanțare nerambursabilă de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public. AFM a lansat vineri a doua etapă a programului, după ce în prima fază fondurile alocate au fost epuizate. Valoarea finanțării solicitate este de 6.000.000 lei, adică suma maximă pentru municipii de rang I, cum este Brașovul.
Scopul programului îl reprezintă îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin utilizarea unor corpuri de iluminat cu surse LED, care să determine o eficiență energetică ridicată și poluare luminoasă minimă, precum și achiziționarea și instalarea sistemelor de telegestiune, care permit reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiții.
În strategia sa de a deveni un oraș mai „verde“, municipiul Brașov are în vedere îmbunătățirea infrastructurii de iluminat public a orașului, astfel încât să se atingă următoarele obiective: reducerea consumului anual de energie în iluminat public; îmbunătățirea calității iluminatului stradal prin aducerea sistemului la nivelul prevederilor standardelor și normativelor în vigoare; diminuarea costurilor municipalității legate de energie electrică și întreținerea aferentă a serviciului de iluminat public.
Aceste obiective pot fi atinse prin înlocuirea aparatelor de iluminat și a consolelor de susținere cu aparate cu tehnologie LED și implementarea sistemului de control a iluminatului prin telegestiune și senzori.
Proiectul depus face parte dintr-un program care vizează înlocuirea a aproximativ 8.500 de corpuri de iluminat, cu o valoare totală estimată la 25.7 milioane lei (inclusiv TVA). Programul este împărțit în trei faze. Pentru prima fază, sunt vizate aproximativ 2.200 – 2300 de corpuri de iluminat, valoarea estimată fiind de 6 milioane lei. Valoarea include achiziția și montarea corpurilor de iluminat cu tehnologie LED, a consolelor, conductorilor pentru conexiuni, accesoriilor, punctelor de aprindere și sistemelor de telegestiune zonale, care vor completa sistemul de telegestiune existent.
În municipiu există în acest moment un total de aproximativ 16.500 de corpuri de iluminat și s-a demarat, din 2019, un program prin care au fost deja înlocuite aproximativ jumătate dintre corpurile de iluminat clasice cu corpuri de iluminat LED, pe străzile principale (Calea București, Saturn, Vlahuță, Victoriei, Stadionului, Calea Făgărașului, M. Kogălniceanu, 15 Noiembrie, Zizinului, N. Bălcescu, Eroilor, Iuliu Maniu, parcurile Titulescu și Eroilor etc) și pe lucrările de investiții realizate (de exemplu strada Lacurilor, Stejarului, Șoseaua Cristian, DN13 între ocolitoare și pasajul Fartec).
Tot prin fonduri nerambursabile de la AFM, se află în derulare și un proiect de înlocuire a peste 300 corpuri de iluminat în cartierul Stupini (străzile Albinelor, Fagurului, Fântânii, Morilor, Nicovalei, Oițelor, Pășunii, Surlașului, Târgului), cu o valoare totală de aproximativ 1 milion de lei, dintre care 90% sunt fonduri nerambursabile. Până acum au fost demontate corpurile de iluminat și consolele existente inițial și au fost furnizate și instalate noile corpuri de iluminat, modulul adaptiv și modulul de telegestiune iluminat public. În 28 și 29 decembrie 2022, s-a efectuat recepția parțială a echipamentelor furnizate și instalate. Până cel târziu în 15 februarie proiectul va fi implementat în totalitate.
În procedură de achiziție (analiza tehnică a ofertelor) se află și faza a treia a proiectului de extindere a iluminatului public, o investiție de aproape 15 milioane de lei cu TVA, de la bugetul local. Aceasta înseamnă extinderea rețelei de iluminat public pe 38 de străzi sau tronsoane de străzi noi, majoritatea din cartierele Bartolomeu Nord și Stupini, la care se adaugă instalarea sistemului de iluminat pe str. Carpaților și Zizinului (tronsonul între Gemenii și pasaj) și pe celălalt trotuar, precum și modernizarea iluminatului pe str. Berzei și Sitarului, inclusiv coborârea în subteran a rețelei electrice, și iluminatul perimetral al cimitirului Șprenghi.
În total, această investiție presupune instalarea a aproximativ 22 de kilometri de rețea, 871 de stâlpi noi, 917 corpuri de iluminat tip LED și 917 module de telegestiune, la care se adaugă iluminatul suplimentar al trecerilor de pietoni.
Lucrările se vor executa pe următoarele străzi: str. Candid Muslea, str. Valeriu Braniște, str. Constantin Lecca, str. Iulius Romer, str. Brădetului, str. Căliman, str. Coștila, Aleea Cioplea, str. Defileului, str. Cercelușului, str. Garofiței, aleea Cornișei, Cimitir Sprenghi – iluminat perimetral de siguranță, str. Capra Neagră, str. Cavalului 2D1-2 D10, str. Pârâul Rece, str. Dascălul Costea, str. Parcul Verde, str. Lânii zona Ocolitoare – pârâul Ghimbășel (tronson principal și tronson secundar), Drumul de SE – (Pasaj CFR – Ocolitoare), str. Zizinului tronson Gemenii – pasaj rutier (1 latură), str. Lemnarilor, str. Nicovalei 33, str. Carpaților – Urban Plaza, str. Molidului nr.43A (parcare imobile bloc A, bloc B, bloc C), str. Camil Petrescu – etapa a II-a, str. de legătură între str. Turnului și str. Camil Petrescu, str. Tismana, str. Plugarilor 3A, str. Plugarilor, str. Surlașului, str. Nicovalei 42-92, str. Carpaților, str. Colonia Metrom, str. Lotusului, str. Salciei, str. Sitarului, str. Nicolae Orghidan, str. Fluierașului, str. Morarului, str. Berzei.