Tradițiile se păstrează de Bobotează, însă gerul a devenit mai mult o amintire – în Brașov au înflorit ghioceii

Creștinii se pregătesc de ultima mare sărbătoare a iernii: Boboteaza. În ajun, țin post negru, iar după sfințirea apelor beau Aghiazmă Mare pentru a fi protejați de boli. La sate, tradițiile se păstrează cel mai bine. Doar Gerul Bobotezei a devenit mai mult o amintire. Spre exemplu, în Brașov au înflorit ghioceii.

În multe sate din țara noastră, românii își păstrează rădăcinile, iar casa copilăriei rămâne un loc sacru, unde păstrează cu sfințenie obiecte tradiționale, vechi de sute de ani. Și sărbătorile le organizează în familie, exact ca în vremea străbunilor. Mulți îmbracă straie populare, pe care le poartă cu mândrie și le vorbesc celor mai tineri despre frumusețea obiceiurilor strămoșești.

Citeste și:  Consiliului Suprem de Apărare a Țării se reunește astăzi la Palatul Cotroceni

În Ajunul Bobotezei, credincioșii trebuie să țină post negru și să se pregătească sufletește pentru a primi Aghiazmă Mare. Este un ritual deosebit pentru sfințirea apei, care aduce prosperitate și sănătate.

Sărbătoarea era marcată și de natură prin gerul Bobotezei. Dar acum, în loc să fie frig să crape pietrele, cum spune o vorbă din popor, temperaturile sunt de primăvară. În Zărnești (Brașov), multe grădini sunt pline de ghiocei și nici pomii nu mai au mult până să înflorească. Specialiștii avertizează că înmugurirea precoce, urmată de un eventual îngheț, le va fi fatală.

Vineri, de Bobotează, temperaturile minime nu vor scădea sub zero grade, iar maximele vor fi cuprinse între 3 și 13 grade.

Citeste și:  Curtea Constituțională deliberează astăzi asupra solicitării de anulare a rezultatului primului tur de scrutin prezidenţial

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.