Au început înscrierile pentru Premiile Gopo 2023 la categoriile documentar şi scurtmetraj

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment care celebrează şi recompensează anual realizările cinematografiei româneşti, anunţă apelul de înscrieri pentru categoriile de documentar şi scurtmetraj ale ediţiei cu numărul 17, programată în luna aprilie.

Data limită pentru înscrieri este 6 februarie, iar nominalizările vor fi anunţate în luna martie, informează un comunicat al organizatorilor transmis Agerpres.

Potrivit sursei citate, peste 35 de lungmetraje, filme de ficţiune şi documentare lansate în cinema în cursul anului 2022 îndeplinesc criteriile de eligibilitate şi vor putea fi jurizate şi nominalizate la Premiile Gopo 2023.

Filmele româneşti produse în România sau realizate în regim de coproducţie, dar cu participare majoritar românească, care au avut premiera naţională în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022 şi care au beneficiat de cel puţin o săptămână de difuzare în săli de cinema, cu acces pe bază de bilet, precum şi cele care au avut premiera pe o platformă VOD sunt producţiile pe care juriul le va lua în considerare pentru nominalizare.

Citeste și:  Centrul de Monitorizare și Control Trafic va fi deschis până la sfârșitul anului

Producătorii şi realizatorii de film din România sunt invitaţi să completeze fişa tehnică disponibilă online pe https://premiilegopo.ro/fisa-tehnica.

Regulamentul Premiilor Gopo poate fi consultat pe site-ul oficial: https://premiilegopo.ro/regulament.

Printre producţiile eligibile pentru titlul de Cel mai bun film românesc se regăsesc la această ediţie pelicule prezentate şi premiate în marile festivaluri, precum „Metronom” (regia Alexandru Belc), distins cu Premiul de Regie în secţiunea „Un Certain Regard” la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes 2022; „Miracol” (regia Bogdan George-Apetri), câştigător al premiului pentru Cel Mai Bun Film la Festivalul Internaţional de Film de la Varşovia 2021 şi cu Premiului Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea Lungmetraj la TIFF 2022; sau „Imaculat” (regia Monica Stan, George Chiper-Lillemark), multi-premiat la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia 2021.

Eligibile pentru categorie sunt şi filme care au marcat recorduri de spectatori în cinematografele din România în ultimul an, precum „Teambuilding” (regia Matei Dima, Alex Coteţ, Cosmin Nedelcu); „Mirciulică” (regia Cristian Ilişuan); „Capra Cu Trei Iezi” (regia Victor Canache), dar şi documentare ca „Pentru mine tu eşti Ceauşescu” (regia Sebastian Mihăilescu) sau „Spioni de Ocazie” (regia Oana Bujgoi Giurgiu).

Citeste și:  Peste 104.600 de persoane şi aproximativ 45.200 de mijloace de transport au tranzitat fro­ntiera în ultimele 24 de ore

Lista completă a filmelor de lungmetraj eligibile care vor fi luate în considerare pentru nominalizările la Premiile Gopo 2023 este disponibilă pe site-ul oficial https://premiilegopo.ro/filme.

Pentru categoria Cel mai bun film documentar (doar în cazul filmelor care nu au beneficiat de proiecţii în cinema mai mult de o săptămână) este necesară înscrierea filmelor româneşti care au avut premiera în cursul anului 2022 şi care nu au beneficiat de difuzare în circuitul cinematografic, dar au fost prezentate la TV sau în circuitul festivalier (naţional sau internaţional). Pentru categoria film documentar nu sunt eligibile reportajele de televiziune.

Pentru categoria Cel mai bun scurtmetraj sunt eligibile producţiile româneşti care au fost prezentate în premieră pe marile ecrane, la TV sau în cel puţin un festival competitiv (naţional sau internaţional) în cursul anului 2022. Pentru ca acestea să fie luate în considerare de către juriul care va decide nominalizările, este obligatorie înscrierea de către producători.

Citeste și:  "Recitalul de la ora cinci" va fi susținut de celebri artiști lirici, astăzi, la Muzeul Casa Mureșenilor din Brașov

Nominalizările la toate categoriile vor fi stabilite în luna martie de un juriu de preselecţie format din 11 profesionişti din domeniul cinematografic. După anunţul nominalizărilor, peste 650 de profesionişti activi din toate domeniile industriei autohtone de film vor fi invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor Gopo 2023, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de firma de audit şi consultanţă PwC România, partener al Premiilor Gopo încă din 2011.

Gala Premiilor Gopo 2023 este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Babel Communications. 

Sursa, Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.