La data de 20 ianuarie 2023, în jurul orei 16.20, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au primit o sesizare despre o persoană care ar conduce un autovehicul pe drumurile publice, fără să dețină permis de conducere.
Față de sesizarea primită, polițiștii au început căutarea autovehiculului indicat, iar la scurt timp acesta a fost identificat în trafic.
În încercarea de a se sustrage controlului, conducătorul auto nu a dat curs semnalelor de oprire efecuate de polițiști și a incercat să își asigure scăparea, fiind, în cele din urmă, oprit forțat pe o stradă din localitate.
La volanul autovehicululuui a fost identificat un bărbat, domiciliat în municipiul Săcele, despre care s-a stabilit că deține permis de conducere eliberat de un alt stat, dar care se află la acest moment reținut pentru o altă infracțiune săvârșită la regimul rutier.
Întrucât persoana prezenta semne vizibile că s-ar afla sub influența alcoolului, i s-au recoltat la o unitate medicală mostre biologice, care au arătat, în urma determinării, că avea, în sânge, o alcoolemie de 3,50 g/l.
În cauză, față de probatoriul existent, polițiștii au întocmit dosar penal, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Totodată, bărbatul a fost reținut 24 de ore, pe bază de ordonanță, și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Prentivă, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea unui procuror de caz, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.