A murit George Banu, președintele onorific al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru

Eseistul și profesorul universitar de studii teatrale George Banu a murit la 79 de ani. Profesorul era stabilit la Paris din 1973. Anunţul a fost făcut sâmbătă de directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, Constantin Chiriac, pe pagina sa de socializare.

Reputatul teatrolog, George Banu, stabilit la Paris din 1973, s-a născut la 22 iunie 1943, la Buzău.

George Banu a fost eseist, profesor Onorific al Departamentului de Studii Teatrale al Universităţii La Sorbonne Nouvelle (Paris III), Membru de onoare al Academiei Române, fiind membru în echipa de organizare a Festivalului de Teatru din Sibiu.

În 2014 a primit Marele Premiu al Academiei Franceze și Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia al revistei Observator cultural. Coordonează colecția „Le Temps du théâtre” la Editura Actes Sud.

A absolvit secţia de Teatrologie-Filmologie din cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” din Bucureşti, avându-l drept coleg pe regizorul Andrei Şerban. În 1972 şi-a obţinut doctoratul şi a semnat, alături de Michaela Tonitza-Iordache, antologia ”Arta Teatrului”.

Citeste și:  O ţintă aeriană de mici dimensiuni, în spaţiul aerian românesc. A fost emis mesaj RO-ALERT

A debutat la începutul anilor ’60 în revista ”Secolul 20” şi a continuat prin asigurarea rubricii de teatru, succesiv, la revistele ”România literară” şi ”Contemporanul”.

S-a stabilit la Paris, în 1973, unde a fost de trei ori laureat pentru cea mai bună carte de teatru în Franţa: ”Bertolt Brecht ou le petit contre le grand” (1981), ”Le theatre, sorties de secours” (1989), ”Le rouge et l’or” (1989).

A fost ales de trei ori preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (1994-2001), rămânând președinte de onoare al acesteia. A fost director al Academiei Experimentale de Teatru (1991-2000), profesor la Universitatea Sorbona din Paris şi la Universitatea Louvain la Neuve (Belgia).

Citeste și:  Noul ministru al Educaţiei, Daniel David, vrea reforme precum lupta antidrog, fomarea continuă a profesorilor și reducerea abandonului şcolar

Pentru activitatea sa a primit numeroase distincţii: Les Palmes Academiques şi L’Ordre des Arts et des Lettres, L’Ordre du Merite National (Franţa), Premiul Oraşului San Paolo şi Premiul oraşului Bologna. Este Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi europene, printre care şi al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” din Bucureşti (2006). În aprilie 2006 a fost distins cu Premiul de Onoare din partea Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) – secţia română (în cadrul Galei UNITER de la Teatrul Naţional din Bucureşti). George Banu a primit acest premiu pentru ”activitatea excepţională în domeniul criticii şi cercetării teatrale internaţionale şi pentru impunerea valorilor teatrului românesc în circuitul cultural european”.

În ultimii ani a publicat ”Shakespeare, le Monde est une scene. Métaphores et pratiques théâtrales” (2009), ”Le Repos” (2009), ”Des murs… au Mur” (2009), ”Miniatures théoriques” (2008), ”Les Voyages du comédien” (2012). În 2012, a primit Premiul Special al Festivalului Shakespeare 2012, oferit de Rotary Craiova Probitas şi Rotary Craiova.

A fost membru UNITER şi membru de onoare din străinătate al Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române (28 martie 2013).

Citeste și:  Risc însemnat de avalanşe în munţii Bucegi, Făgăraş, Parâng, Şureanu, Ţarcu şi Godeanu

Responsabil (alături de Mihaela Tonitza Iordache) al reputatei antologii Arta Teatrului și coordonator al volumelor colective Teatrul de artă, o tradiție modernă, Repetițiile și teatrul reînnoit, De la vorbă la cîntec.

În 2020 revista Secolul 21 i-a consacrat două numere în seria „Contemporanul nostru”. Cărțile sale au fost traduse în numeroase limbi. A fost autorul cărților: Peter Brook. Spre teatrul formelor simple (2005), Scena supravegheată. De la Shakespeare la Genet (2007), Iubire și neiubire de teatru (2013), Monologurile neîmplinirii (2014) și Scena lumii (2017).

Sursa. TVR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.