Mike Tyson, vizat de o nouă plângere pentru un viol comis la începutul anilor ’90

Mike Tyson, fostul campion mondial al greilor la box, cunoscut pentru viaţa sa haotică, a fost acuzat de o altă femeie, care a depus plângere în civil că ar fi violat-o într-o limuzină la începutul anilor ’90 în apropiere de New York, se arată într-un document judiciar, citat de AFP, transmite Agerpres.

Cel care a fost considerat unul dintre cei mai mari boxeri din toate timpurile a mai fost judecat în 1992 pentru viol, după acuzaţia manechinului Desiree Washington, care avea 18 ani la momentul faptelor. Tyson a petrecut trei ani în spatele gratiilor.

Treizeci de ani mai târziu, o femeie, care a ţinut să rămână anonimă în procedură, pentru că se teme să nu fie asaltată de presă şi de fanii lui Mike Tyson, a depus plângere pentru „viol” la începutul lunii ianuarie în faţa unui tribunal civil din comitatul Albany. Ea a cerut 5 milioane de dolari daune morale.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Procedura a fost posibilă graţie unei legi din statul din New York intrată în vigoare la finele lunii noiembrie şi care permite, timp de un an, victimelor agresiunilor sexuale să reclame faptele în proces civil fără invocarea prescripţiei.

Într-o scurtă mărturie consemnată pe 23 decembrie 2022 şi inclusă în procedură, victima a afirmat că l-a întâlnit pe fostul boxer la începutul anilor ’90 într-o discotecă, apoi l-a urmat în limuzina sa, unde el a agresat-o înainte de a o viola.

Femeia a invocat sechele fizice şi, mai ales, psihice, care au urmărit-o de-a lungul anilor.

Mike Tyson nu a reacţionat la această acuzaţie.

Născut la Brooklyn în 1966, Mike Tyson a avut o copilărie şi o adolescenţă de mic delincvent, înainte de a deveni campionul incontestabil la categoria grea în anii ’80, fiind spaima adversarilor săi din ring cu forţa loviturilor sale.

Citeste și:  Braconaj cu câini dresați și vânat ilegal, descoperit de polițiștii brașoveni

În noiembrie 2020, el a revenit în ring, la 54 de ani, în faţa Roy Jones Jr (51 ani), meciul încheindu-se la egalitate.

Sursa, Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.