Amendă și confiscare materialului lemnos pentru o societate comercială din Zărnești

În perioada de 19-26.01.2023, polițiști din cadrul Serviciul Ordine Publică Brașov – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, cu sprijinul personalului silvic din cadrul Ocolului Silvic Brașov, au efectuat un control pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale asociate cu deținerea, circulația, depozitarea, și comercializarea materialului lemnos la o societate de profil de pe raza localității Zărnești,  jud. Brașov.

În urma acestei activități s-a constatat că societatea deținea 47,5 m3 lemn rotund din speciile Gorun, Pin și Cireș fără proveniență legală, precum și că aceasta avea înregistrate în SUMAL 2.0 stocuri mai mari decât cele existente.

Astfel, față de cele constatate de către polițiști, societatea a fost sancționată contravențional pentru încălcarea prevederilor legii silvice, fiind dispusă și măsura complementară a confiscării  cantității totale de 57,2 m3 lemn rotund în valoare totală de 35.000 lei

Citeste și:  Votarea în străinătate la primul tur de scrutin s-a încheiat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.