Programul ‘Prima Casă’ se modifică radical

Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru modificarea programului „Prima Casă”. Propunerea ministrului Finanțelor Eugen Teodorovici prevede reducerea cu un punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulți copii.

Senatul a aprobat, miercuri, propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului ”Prima casă”, precum și pentru aprobarea unor măsuri de aplicare acestuia.

Proiectul a fost adoptat cu 72 de voturi „pentru” și 10 abțineri.

Proiectul propune:

• Modificarea titulaturii Programului „Prima casă” în programul „O familie, o casă”.

• Introducerea pragului de venit pentru beneficiarii Programului:
 la data solicitării creditului garantat, veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului împreuna cu soțul sau soția, după caz, nu pot depăși valoarea de 4.500 lei;
 pentru familiile cu unul sau mai mulți copii, la data solicitării creditului garantat veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăși valoarea de 7.000 lei.

Citeste și:  Aproape de Crăciun, Brașovul și alte mari orașe devin tot mai aglomerate, cu trafic intens și cumpărături în plină forfotă

• Mandatarea pe lângă Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și a Fondului Român de Contragarantare în vederea emiterii de garanții în numele şi în contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice pentru achiziția unei locuințe în cadrul Programului.

• Menținerea avansului minim de 5 % din prețul de achiziție al locuinței. Prețul de achiziție a locuinței este de maximum 70.000 EUR echivalent lei la cursul BNR valabil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar valoarea finanțării garantate este de maximum 66.500 EUR echivalent lei.

• Acordarea următoarelor subvenții de dobândă:
 reducerea cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata Programului pentru familiile cu un singur copil.
 reducerea cu 1 punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulți copii.

Citeste și:  Aproape de Crăciun, Brașovul și alte mari orașe devin tot mai aglomerate, cu trafic intens și cumpărături în plină forfotă

• Refinanțarea creditelor obținute în cadrul Programului, prin alte instrumente de finanțare, cu excepția altor credite acordate in cadrul Programului.

Inițiatorul proiectului este Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor.

Proiectul a fost adoptat în Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, Camera Deputaților fiind for decizional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.