Un val de frig va afecta aproape toată țara până în 10 februarie

Meteorologii transmit că un val de frig va afecta aproape toată țara până în 10 februarie inclusiv. Temperaturile maxime nu vor mai depăși zero grade, iar minimele vor fi între -14 și -4 grade. Izolat, sunt anunțate temperaturi și de -20 de grade Celsius, transmite Radio România.

Noaptea și dimineața va fi ger, mai ales în regiunile intracarpatice, iar vântul va avea intensificări în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, amplificând senzația de frig.

Pe de altă parte, meterologii au extins, până luni la ora 20:00, codul galben de vânt puternic în estul Munteniei, al Dobrogei și în sudul Moldovei. Vântul va ajunge la rafală la 70 de kilometri pe oră, astfel că vor fi perioade cu transport de zăpadă și vizibilitate redusă.

Citeste și:  Peste 300 de sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei electorale

În Carpații Meridionali și Orientali, temporar va mai ninge.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.