Absolvenții Colegiului Național de Informatică “Grigore Moisil” au sărbătorit
50 de ani de INFO

Absolvenți din mai multe generații, începând cu promoția 1960, au sărbătorit la final de săptămâna, în cadrul Galei INFO 2023, împlinirea a 50 de ani de informatică.

Colegiul Național de Informatică “Grigore Moisil” din Brașov a aniversat 50 de ani de când are profilul
de informatică. Cu această ocazie, o echipa formată din absolvenți și profesori, a organizat „Gala INFO 2023”.

La eveniment au participat absolvenți din mai multe promoții, începând cu cea din 1970, parteneri ai acestora și profesori actuali.

Colegiul Național de Informatică “Grigore Moisil” are o istorie de 85 de ani, timp în care a oferit Brașovului și României mai multe personalități. În cadrul galei organizată la acest sfârșit de săptămâna, au fost felicitați 8 astfel de absolvenți, în funcție de anumite categorii:

  1. Academicianul Dumitru-Dorin Prunariu a primit un trofeu la categoria “Absolvenți de onoare”. D-nul Prunariu este singurul român care a fost în spațiul cosmic.
  2. Academicianul Dan Bălteanu a primit un trofeu la categoria “Absolvenți de onoare”. D-nul Bălteanu
    este membru al Academiei Române.
  3. Tudor Iliescu a primit un trofeu la categoria “Performanță în IT”. Dul Iliescu a fondat in 2013,
    împreună cu fratele dumnealui, compania Mondly, o platformă educațională completă, care oferă soluții digitale de învățare a limbilor străine și pune la dispoziția utilizatorilor cursuri gratuite și cu plată în 33 de limbi. Cu un total de 1056 de cursuri dezvoltate, implementate într-o singură soluție digitală. Aplicația are în prezent peste 40 de milioane de utilizatori din 190 de țări și un milion de recenzii. În 2018 primește titlul EY Emerging Entrepreneur of the Year: Technology & Innovation.
  4. Delia Botea Laszlo a primit un trofeu la categoria “Implicare socială”. D-na Botea este președintele
    Asociației Care for Dogs. Deține un adăpost pentru animale abandonate și se implică în comunitate prin diferite campanii de conștientizare.
  5. Marilena Manolache a primit un trofeu la categoria “Administrație publică”. D-na Manolache este
    angajată în primăria municipiului Brașov din 2004, iar cea mai mare parte din timp a ocupat funcția de arhitect șef al orașului.
  6. Marius Luculescu a primit un trofeu la categoria “Performanță academică”. D-nul Luculescu este
    profesor la Universitatea “Transilvania”, Facultatea de Design de Produs și Mediu. Desfășoară în
    școlile brașovene, inclusiv în Colegiul Național de Informatică “Grigore Moisil”, proiectul “Informatică, pasul tău spre lumea Mecatronicii – InfoTRON”.
  7. Mihai Ivanovici a primit un trofeu la categoria “Performanță academică”. D-nul Ivanovici este
    prodecan responsabil cu activitatea de cercetare științifică la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, din cadrul Universității “Transilvania”.
  8. Adrian Lăcătuș a primit un trofeu la categoria “Performanță academică”. D-nul Lăcătuș este decanul
    Facultății de Litere din cadrul Universității “Transilvania”.
Citeste și:  George Simion îl susține pe Călin Georgescu: Sunt foarte bucuros că în turul al doilea ajunge un suveranist

Emoțiile revederii, absolvenți între ei și absolvenți cu foști profesori, au fost puternice, iar
evenimentul a fost unul reușit. Moderatorul programului a fost doamna Onelia Pescaru, apoi atmosfera
de petrecere a fost întreținută de un DJ profesionist. S-a dansat și s-a povestit până după miezul nopții.

Echipa de organizare a fost formată din trei doamne profesor din cadrul colegiului: Gabriela Deliu,
Manuela Șerban (Coconea) și Teodora Voinescu. Dumnealor li s-au alăturat doi absolvenți. Primul este
Ionuț Busuioc, care a avut o contribuție financiară serioasă, punând gratis la dispoziție locația si parte
din meniul servit. Al doilea este Radu-Valentin Paul, care prin intermediul Asociației Brașovul Altfel a
gestionat partea financiară a evenimentului. Echipa de organizare s-a bucurat de suportul conducerii
Colegiului Național de Informatică “Grigore Moisil”, prin doamna director Carmen Andrei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.