FC Braşov a ajuns la un acord cu Sergiu Pîrvulescu, pentru un contract până în vară. Fundaşul dreapta a fost împrumutat de la Kids Tâmpa, după ce la începutul sezonului a jucat pentru Gloria Buzău.
Deşi are doar 19 ani, tânărul fundaş braşovean este deja un obişnuit al Ligii a 2-a, aflându-se la al 3-lea sezon, având şi o promovare la activ, sezonul trecut, cu Petrolul Ploieşti.
Braşoveanul are deja 57 de partide jucate în Liga a 2-a în cele două sezoane şi jumătate pe care le-a petrecut până acum în al 2-lea eşalon al fotbalului românesc, la Gloria Buzău şi la Petrolul Ploieşti, echipă cu care sezonul trecut a terminat pe primul loc.
În acest sezon, pentru Gloria Buzău a jucat în 8 partide, în toate a fost titular şi a jucat până la final, adunând astfel 720 de minute.
Totodată, este component al echipei naţionale Under 19, unde a jucat 8 meciuri.
FC Braşov îi urează bun venit acasă şi cât mai multe realizări atât în tricoul galben-negru cât şi al naţionalei U19, unde sperăm să fie convocat şi de acum în colo şi să îşi demonstreze valoarea pe care o are.