Un cuplu a fost tâlhărit pe Calea București. Hoțul a furat rucsacul în care se aflau bunuri și bani, în valoare totală de 6000 de lei

Polițiștii din cadrul Biroul Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tâlhărie”, cu suspectul de comiterea faptei în stare de reținere.

La data de 03 martie 2023, în jurul orei 22.00, polițiștii brașoveni au fost sesizați de către o persoană de sex feminin, în vârstă de 55 de ani, cu privire la faptul că, în jurul orei 21.30, în timp ce se deplasa împreună cu soțul său pe str. Calea București, din municipiul Brașov, a observat trei tineri care se apropiau de ei, iar, în momentul în care au ajuns în dreptul lor, unul dintre aceștia a deposedat-o, prin smulgere, de rucsacul pe care îl ținea în mână și în care se aflau bunuri și bani, în valoare totală de aproximativ 6000 lei.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Cercetările efectuate în cauză de către polițiști au dus la identificarea persoanelor bănuite de săvârșirea faptei, la stabilirea modalității de comitere a acesteia și la continuarea urmăririi penale față de acestea.

Astfel, una dintre persoanele suspecte, un tânăr în vârstă de 30 ani, din municipiul Sibiu, purtând pe cap o glugă, ar fi procedat la smulgerea rucsacului din mâna victimei, în timp ce ar fi beneficiat de sprijinul celorlalți doi suspecți, în vârstă de 18, respectiv de 22 de ani, care i-ar fi asigurat locul faptei, precum și facilitarea părăsirii zonei de comitere.

Prin ordonanța organului de cercetare penală, suspectul de comiterea faptei, respectiv bărbatul în vârstă de 30 ani, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Brașov.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

În cauza descrisă, cercetările sunt continuate de polițiștii brașoveni, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.