Cristian Cristea, Kids Tâmpa U15: „Încheiem Liga Elitelor cu fruntea sus și cu obiectivul îndeplinit!”

Antrenorul ACS Kids Tâmpa Brașov U15, Cristian Cristea, și-a felicitat elevii pentru parcursul din sezonul 2022/2023 din Liga Elitelor, unul încheiat duminică, odată cu meciul cu FC Argeș, ultimul din play-off.

„Încheiem această competiție cu capul sus. La începutul ei ne-am fixat un obiectiv principal, acela de a «crește» din toate punctele de vedere și de a ne pregăti cât mai bine pentru sezonul următor de Elită U16. Consider că acest obiectiv a fost îndeplinit. Suntem un pic triști că nu am terminat pe primul loc, dar continuăm în Cupa Elitelor U15 și acest lucru ne bucură pentru că vom avea în continuare meciuri bune în compania unor adversari puternici”, a declarat Cristan Cristea.

Elevii săi și ai lui Bogdan Gordaș au terminat sezonul în Liga Elitelor cu un insucces, 0-1, în deplasare, cu FC Argeș, rezultat în urma căruia au încheiat sezonul pe locul 2 în seria 8, cu o zestre de 22 de puncte. „Urșii” vor continua în Cupa Elitelor, unde au obținut calificarea în faza șaisprezecimilor de finală grație evoluțiilor din Liga Elitelor.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

În ultimul joc din Liga Elitelor din actualul sezon, Cristian Cristea și Bogdan Gordaș au început cu: G. Ciubotaru – D. Dragomir, M. Ungur, R. Petrea, C. Bleandă, A. Giurgiu, M. Matsumoto, R. Boga, M. Bobaru, L. Tronciu, D. Bordean. Au mai jucat: R. Dragomir, L. Viman, A. Pora, R. Laszlo.

Victorii la U16, U17 în Liga Elitelor și în Liga de Tineret

În Liga Elitelor U16, în play-off, ACS Kids Tâmpa Brașov a câștigat, acasă, cu 1-0, în fața celor de la LPS Suceava. Singurul gol al partidei a fost marcat de Dragoș Mihăescu.

„Un joc bun, încheiat cu un succes meritat. O victorie care ne ajută din punct de vedere moral și care ne dă încredere pentru viitor”, a declarat antrenorul „urșilor”, Ovidiu Mihai.

Mihai a început cu: Lazăr – Daraban, Bordeanu, Grideanu, Marin, C. Barnea, Necșuță, Ungureanu, Mihăescu, Tirpe, Hornet. Au mai jucat: Ichim, F. Barnea, Macovei.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

În Liga Elitelor U17, Kids Tâmpa a câștigat, în deplasare, cu 2-1, cu Viitorul Cluj, într-un joc din play-out vest. Golurile brașovenilor (antrenați de Liviu Negoiță) au fost marcate de Paul Baican și Rareș Plăiașu.
Totodată, echipa ce reprezintă ACS Kids Tâmpa în Liga de Tineret s-a impus, tot în deplasare, cu 4-2, în fața celor de la FC Argeș, în play-out vest. Golurile echipei antrenate de Florin Nistoroschi au purtat semnătura lui Clinci (2), Ungureanu și Fâșie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.