ONG-urile din domeniul social mai au 3 zile la dispoziție pentru a obține finanțare nerambursabilă de la Primăria Brașov

Mai sunt 3 zile până când operatorii din domeniul social mai pot depune solicitări de finanțare nerambursabilă prin Ghidul de finanțare aprobat de Consiliul Local. Asociațiile, fundațiile sau cultele religioase acreditate ca furnizori de servicii sociale sau care au activitate în domeniul social pot depune solicitările de finanțare până în data de 31 martie. Suma alocată de municipalitate pentru finanțarea acestor proiecte este de 600.000 de lei.

,,Până pe 31 martie, furnizorii de servicii care prestează activități în municipiu în domenii precum lupta împotriva violenței domestice, sprijinul pentru persoanele cu dizabilități, proiecte despre și pentru sănătate mintală și pentru tineri dezinstituționalizați pot depune proiecte de până la 50.000 de lei. Având în vedere experiența din anii trecuți, nevoia tot mai mare de a asigura servicii sociale cât mai diversificate la nivelul orașului și discuțiile cu ONG-urile din domeniu, anul acesta am reușit să majorăm bugetul programului cu încă 100.000 de lei, ajungând la 600.000 de lei, disponibili pentru cei care vor să se implice activ în sprijinirea acestor categorii de persoane. Modul în care noi toți ne implicăm în rezolvarea problemelor sociale este unul dintre reperele după care poate fi evaluată o comunitate”, declara viceprimarul Flavia Boghiu, la lansarea ghidului de finanțare.

Municipalitatea, împreună cu furnizorii de servicii sociale, a stabilit 5 arii prioritare pentru care se alocă finanțare în acest an, respectiv:

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

– victime ale violenței în familie;

– vârstnici aflați în situație de risc social (fără suport material și familial, cu venituri mici și cu susținători legali fără posibilități materiale, bolnavi sau care au capacitate redusă de realizare a unor activități de auto-gospodărire, fără adăpost etc);

– persoane cu dizabilități sau cu întârzieri în dezvoltare;

– tineri dezinstituționalizați;

– servicii sociale despre și pentru sănătate mintală.

Criteriile pe baza cărora se va face evaluarea și selecția proiectelor sociale sunt:

  • să fie programe și proiecte de interes public local;
  • să promoveze și să adauge identitate imaginii municipiului Brașov (la nivel național și internațional);
  • buna capacitate organizatorică și funcțională a beneficiarului finanțării să fie dovedită prin: experiență în domeniul administrării altor programe și proiecte similare, capacitatea resurselor umane de a asigura desfășurarea programului sau proiectului la nivelul propus, experiență în colaborare/parteneriat cu autoritățile publice sau cu alte organizații guvernamentale și neguvernamentale din țară și din străinătate, după caz.
Citeste și:  Braconaj cu câini dresați și vânat ilegal, descoperit de polițiștii brașoveni

Conform ghidului, valoarea maximă a finanțării pe care municipalitatea o acordă este de 50.000 de lei, sumă ce reprezintă maxim 90% din valoarea proiectului; restul sumei trebuie asigurată de solicitant.

Depunerea proiectelor se poate face fie aplicând direct pe platforma www.primariabrasovenilor.ro, fie depunând solicitările prin intermediul Centrului de Informații pentru Cetățeni (Primăria Municipiului Brașov, b-dul. Eroilor nr. 8, cod poștal 50007, Brașov, program luni-joi, 8.00-14.00, vineri 8.00-13.00).

Calendarul pentru implementarea ghidului de finanțare al proiectelor sociale este:

  • perioada de depunere a cererilor de finanțare: 02 – 31 martie 2023;
  • evaluarea și selecția proiectelor: 03 – 12 aprilie 2023;
  • publicarea rezultatelor preliminare: 13 aprilie 2023;
  • contestații: 18 – 20 aprilie 2023;
  • evaluarea contestațiilor: 21 – 27 aprilie 2023;
  • afișarea rezultatelor finale: 28 aprilie 2023;
  • perioada de implementare a proiectelor: 15 mai 2023 – 15 noiembrie 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.