La nivelul județului Brașov vor fi evaluate, până la 1 septembrie 2023, un număr de 120.241 de dosare de pensii

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a prezidat astăzi, alături de subprefecții Ambrus Izabella Agnes și Lucian Pătrașcu, ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice.

Ordinea de zi a cuprins prezentarea unei informări privind modul de soluționare a cererilor și sesizărilor care privesc drepturile bănești, depuse la Casa Județeană de Pensii Brașov, precum și stadiul recalculării dosarelor de pensii.

Câteva date din informarea prezentată de reprezentantul Casei Județene de Pensii Brașov:

– Valoarea punctului de pensie a crescut de la 1.586 lei la 1.785 lei.

– Indemnizația socială pentru pensionari s-a majorat de la 1.000 lei la 1.125 lei.

– În anul 2023 se acordă un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii, care au domiciliul în România (persoanele care au locul de şedere/ reşedinţă obişnuinţă în străinătate nu beneficiază de ajutorul financiar) şi ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei, astfel:

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

a) în cuantum de 1000 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;

b) în cuantum de 800 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1501 lei şi 2.000 lei, inclusiv;

c) în cuantum de 600 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei şi 3.000 lei, inclusiv.

– Casa Județeană de Pensii Brașov a demarat procesul de atribuire a biletelor de tratament balnear prin unitațile de tratament aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice. Stațiunile pe care le deține Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă “T.B.R.C.M.” S.A., sunt: 1 Mai, Amara, Bala, Buziaș, Covasna, Geoagiu Băi, Olănești, Pucioasa, Sărata Monteoru.

– Evaluarea dosarelor de pensii în vederea recalculării

Pensiile din sistemul public de pensii, cuvenite sau aflate în plată sau care urmează să fie stabilite până la 1 septembrie 2023, vor fi evaluate în baza unei proceduri reglementate printr-un ordin al Ministerului Muncii. Evaluarea pensiilor implică, între altele, crearea unei baze de date care cuprinde veniturile lunare realizate înainte de 1 aprilie 2001, care nu au fost valorificate la calculul drepturilor de pensie, cuvenite sau aflate în plată.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

În prezent, în toate casele teritoriale de pensii din România, inclusiv la Brașov, se desfășoară o amplă acțiune de verificare/completare/pregatire/transpunere în format elecronic, adică de evaluare a tuturor dosarelor de pensii în vederea recalcularii în baza viitoarei Legi a pensiilor, care va fi elaborată și aprobată în perioada următoare.

Conform Ordinului nr. 108 din 28.01.2021 al Ministrului Muncii şi Protecției Sociale privind data de începere a procedurii de evaluare a dosarelor de pensie, s-au stabilit 5 faze structurale, care pot fi sintetizate pe 3 mari etape, în funcție de categoria dosarelor și specificul aplicațiilor informatice care au stat la baza stabilirii pensiilor în decursul ultimilor 20 de ani.

Astfel, în prima etapă au fost evaluate, în vederea recalculării, dosarele mai noi, prelucrate prin aplicația EPBAS, în număr de 47.175, la nivelul Casei Județene de Pensii Brașov. Procedura a demarat efectiv în luna octombrie 2021, când au fost angajate 31 de persoane, cu misiunea specială de evalua dosarele de pensii de la Brașov.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

În cea de-a doua mare etapă au fost prelucrate si migrate în sistemul centralizat de date, dosarele calculate cu aplicația informatică FOX. Este vorba, la CJP Brașov, despre un număr de peste 53.248 de dosare, stabilite înainte de 01.01.2011, în baza Legii 3/1977 și a Legii 19/2010.

În total, la nivelul județului Brașov vor fi evaluate, până la 1 septembrie 2023, un număr de 120.241 de dosare.

Pentru a lămuri confuziile create în rândul unora dintre beneficiarii CJP Brașov, cel mai important lucru care trebuie subliniat este că acțiunea de evaluare a pensiilor nu se confundă cu cea de recalculare, ci este o procedură de constituire a unei baze de date electronice, în vederea pregătirii recalculării tuturor pensiilor, după o lege care va fi adoptată în viitorul apropiat. Nu se emit decizii de pensii, nu se modifică punctajele și cuantumurile pensiilor, ci doar se transcriu și se completează, în format electronic, elementele care au stat la baza stabilirii pensiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.