Brașovenii din Astra, Noua și Tractorul, primii care beneficiază de parcări pentru biciclete

Având în vedere că în perioada următoare vor începe lucrările pentru primele trei parcări pentru biciclete, Primăria Brașov a lansat în dezbatere publică, astăzi, proiectul de hotărâre de reglementare a procedurii de închiriere a locurilor de parcare pentru biciclete. Acest proiect de regulament stabilește cine sunt cei care pot să-și închirieze un loc, într-un spațiu închis și securizat, pentru a-și depozita bicicleta, care este procedura de atribuire și care sunt condițiile în care se pot utiliza aceste parcări.

„Având în vedere că în curând vor începe lucrările de amplasare a primelor trei parcări, astăzi am lansat în dezbatere publică Regulamentul privind închirierea parcărilor pentru biciclete, astfel încât, la finalizarea lucrărilor, brașovenii să poată beneficia de un spațiu sigur în care să își lase bicicleta. Proiectul a plecat de la o propunere primită și votată de brașoveni în cadrul programului de bugetare participativă. Împreună cu inițiatorii proiectului, am încercat să găsim cea mai bună variantă pentru acest tip de parcări destinat exclusiv bicicletelor și pentru zonele unde să fie acestea amplasate. Primii beneficiari vor fi brașovenii din cartierele Astra, Tractorul și Noua. După Paști, vor începe lucrările la cele 3 parcări, iar în prima jumătate a lunii mai sperăm să fie gata. Pentru anul acesta am prevăzut fonduri pentru încă 4-5 astfel de parcări, de aceea vă invit pe voi, brașovenii, să veniți cu propuneri pentru amplasarea lor, propuneri pe care să le trimiteți la serviciul de specialitate pe adresa de e-mail agrement@brașovcity.ro”, a declarat primarul Allen Coliban.

Parcările pentru biciclete vor fi amenajate sub forma unor containere de depozitare securizate, cu o capacitate de 50 de biciclete, de dimensiunea de 7 x 5 m, sau de 25 de biciclete, cu dimensiunea de 5×5 m, și o înălțime de 2,5 m. Accesul în parcare se va face printr-un sistem de acces securizat, cu yală electromagnetică și cititor de card. Parcările pentru biciclete vor funcționa independent energetic, fiind dotate cu panouri fotovoltaice. De asemenea, fiecare parcare va fi dotată cu camere de supraveghere video.

Citeste și:  Braconaj cu câini dresați și vânat ilegal, descoperit de polițiștii brașoveni

Cele 3 parcări pentru biciclete vor fi amplasate pe str. Soarelui nr. 15 – parcare cu 50 locuri, str. 13 Decembrie nr. 86 A – 50 locuri și str. Prunului nr. 1 A – 25 locuri.

,,Utilizarea transportului cu bicicleta, una dintre axele importante de dezvoltare a unei mobilități prietenoase cu mediul în Brașov și zona metropolitană, nu se poate realiza fără infrastructura necesară. Dacă în privința pistelor pentru biciclete am făcut pași importanți și, sper, în câțiva ani să legăm toate cartierele Brașovului între ele, este foarte greu să-i explici, de exemplu, unei familii cu 2 copii, care locuiește la bloc, că trebuie să urce bicicletele la etaj și să le depoziteze în apartament. Aceste parcări reprezintă soluția pentru toți cei care vor să se bucure de mersul cu bicicleta, fără a-și transforma holurile sau balcoanele în spații de depozitare”, a completat primarul Allen Coliban.

Închirierea unui loc pentru depozitarea bicicletelor se va face conform viitorului regulament de închiriere, aflat în perioada de dezbatere publică.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Conform proiectului executivului, închirierea acestor locuri de parcare se va face pe o perioadă de un an de zile. Fiecare proprietar poate închiria maximum două locuri, dar nu mai mult de 4 locuri pentru fiecare familie.

Locurile de parcare pentru biciclete vor fi atribuite în ordinea depunerii cererii persoanelor fizice care au domiciliul stabil/reședința în apropiere (în cartier) și care au în proprietate o bicicletă. Dacă numărul cererilor este mai mare decât disponibilitatea locurilor de parcare, se va organiza o procedură de atribuire prin licitație a locurilor disponibile.

Propunerea pentru taxa de parcare destinată bicicletelor este de 60 lei pe an, respectiv 5 lei/ lună.

Brașovenii pot transmite propuneri de completare sau modificare a proiectului de hotărâre  până în data de 24 aprilie 2023, pe e-mail infopublice@brasovcity.ro, către Primăria Braşov, Biroul Informaţii Publice şi Mass-Media sau prin intermediul Centrului de Informaţii pentru Cetăţeni (program Luni-Joi, 8.00- 14.00,Vineri de la 8.00-13.00), e-mail contact@brasovcity.ro.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului
Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.