Un bărbat din Săcele a fost prins în timp ce fura o instalație frigorifică din sediul unei firme din Brașov

Polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoana cercetată în stare de reținere, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt calificat”.

În data de 03 aprilie a.c., în jurul orei 20.15, administratorul unei societăți comerciale a alertat organele de poliție cu privire la faptul că ar fi surprins în flagrant o persoană care sustrăgea agregat frigorific monobloc din interiorul societății.

Un echipaj de poliție s-a deplasat, în cel mai scurt timp, la fața locului și a procedat la identificarea autorului în persoana unui bărbat, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Săcele, cunoscut cu antecedente penale, care a fost condus la sediul unității de poliție.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Polițiștii au continuat cercetările cu privire la activitatea infracțională a persoanei bănuite, până la acest moment prejudiciul fiind recuperat parțial de la aceasta.

În baza probatoriului administrat, s-a luat măsura reținerii bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

Activitățile sunt continuate de către poliţişti în cadrul dosarului penal constituit, sub cooronarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a se propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.