Biserica s-a alăturat inițiativei de ecologizare „Let’s do it!” prin Liceele Ortodoxe și alte instituții

Și în cadrul Bisericii au fost organizate pe 21 septembrie numeroase acțiuni de ecologizare raliate inițiativei Let’s do it Romania! care a împlinit zece ani în țara noastră, potrivit basilica.ro .

Peste 118.000 de români au răspuns afirmativ la acțiunea națională de ecologizare, mare parte dintre ei elevi și studenți, dar și voluntari de toate vârstele.

Mai multe Licee Ortodoxe, parohii sau alte instituții ale Bisericii au pus în practică sâmbătă îndemnul Patriarhului României de a manifesta o grijă deosebită față de creația lui Dumnezeu: „Să nu o urâţim, să nu o profanăm, să nu o distrugem, ci să o sfințim și să o conservăm ca administratori și nu ca proprietari”.

București
Elevele Seminarului Teologic Liceal „Sfânta Filofteia” Brănești au ecologizat zone din Pădurea Pustnicu de lângă București.
Acțiunea „Mișcare pentru un mediu curat!” a avut loc sub coordonarea domnului Florian Băncilă, șeful Ocolului Silvic Brănești și a maicii pedagog de la Seminarul care aparține de Mănăstirea Pasărea.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Oradea
150 de elevi care studiază în ciclul primar şi gimnazial la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au ecologizat malul drept al Crişului Repede în zona cuprinsă între podurile Decebal şi Densuşianu.

Elevii Liceului Ortodox din Oradea au ecologizat malul Crişului Repede.
Elevii au fost îndrumaţi și ajutați de cadrele didactice și de părinţi.

Baia Mare
Și elevii Seminarului Teologic Liceal „Sf. Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare s-au implicat în ecologizarea orașului lor în Ziua de Curățenie Națională. Ei au fost coordonați de Prof. Arhid. Adrian Dobreanu și Prof. Lidia Pocol.


Dorohoi
Parcurile din centrul orașului Dorohoi au fost ecologizate sâmbătă de elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” pentru a marca a zecea ediție a Campaniei „Let’s Do It, Romania!”.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Elevii Seminarului din Dorohoi ecologizează parcurile

Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi
Târgoviște
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, 60 tineri din cadrul comitetelor de parohiale din Municipiul Târgoviște au participat, ca voluntari, la curățenia zonei de la Podul Mihai Bravu.


Ocna Mureș
30 de copii din cadrul Așezământului social „Sfântul Mucenic Ciprian” s-au alăturat campaniei de curățenie organizată de administrația locală, alături de mai multe asociații și unități de învățământ din oraș.
Acțiunea s-a desfăşurat sub genericul „Curățenia de toamnă – Implică-te Ocna Mureș! Orașul poate fi mai curat și cu ajutorul tău!”.

Cursuri de ecologie în școlile teologice?
Implicarea constantă a Bisericii în acțiuni ecologice se bazează pe înțelegerea mediului înconjurător ca dar al lui Dumnezeu.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Supranumit Patriarhul Verde, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, este cunoscut pentru numeroasele sale inițiative ecologice.

Una dintre propunerile Sanctității Sale este aceea de a fi organizate cursuri de ecologie în școlile teologice.

„Școlile și seminarele teologice ar trebui să fie în prim plan în acest efort. Totuși, acest lucru nu se poate întâmpla dacă seminariștii și studenții nu sunt expuși unei slujiri ecologice integrate pe parcursul educației și formării lor”, a transmis Patriarhul Constantinopolului participanților la Summitul Halki III din iunie 2019.

Anul acesta s-au împlinit 30 de ani de la prima enciclică ecologică semnată de un Patriarh Ecumenic prin care s-a stabilit ca data de 1 septembrie să fie o zi de sensibilizare a conștiinței publice față de problemele de mediu și un prilej de rugăciune pentru întreaga creație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.