Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoana cercetată în stare de arest, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „furt calificat”(2 fapte) și ”tentativă la furt calificat” (2 fapte).
Astfel, la data de 07 aprilie 2023, în jurul orei 03.30, polițiștii au fost alertați de către locatarul unui imobil de pe strada Morii, din municipiul Brașov, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin a pătruns în curtea locuinței sale, după care a smuls camera de supraveghere amplasată pe zidul casei, cu intenția vădită de a sustrage bunuri din locuință. În acel moment persoana vătămată a reușit să-l surprindă în flagrant, fapt ce l-a determinat pe făptuitor să părăsească în fugă curtea imobilului, nu înainte ca locatarul să-i rețină semnalmentele, pe care le-a comunicat polițiștilor.
Un echipaj de poliție s-a deplasat de îndată în zonă, timp în care o altă persoană care locuia în apropiere, respectiv pe strada Războieni, a sesizat că o persoană necunoscută a pătruns fără drept în locuința sa iar, dintr-un dormitor de la parterul casei ar fi sustras un telefon mobil și o geantă cu mai multe bunuri și bani.
Polițiștii au continuat căutările și au reușit prinderea și identificarea persoanei bănuită de comiterea celor două fapte, un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Teliu, județul Brașov.
Ulterior, cercetările au fost extinse de către polițiști și s-a stabilit că bărbatul ar mai fi încercat, în aceeași noapte, să sustragă bunuri dintr-o societate, amplasată tot pe str. Morii, sens în care ar fi forțat ușa de acces într-unul din birouri.
Activitatea infracțională a bărbatului nu s-ar fi limitat doar la furturi din imobile, acesta ar fi sustras, cu puțin timp înainte, profitând de neatenția unui bărbat care se afla pe o bancă de pe bulevardul Gării, telefonul și portofelul acestuia, în care avea documente și suma de aproximativ 800 lei.
În baza probatoriorului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
Ulterior, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.