Campania demarată de municipalitate la începutul lunii martie, „Luna curățeniei de primăvară”, a ajuns într-o nouă etapă, cea de îndepărtate de pe domeniul public a tuturor construcțiilor provizorii amplasate ilegal. Din 24 aprilie, Primăria va declanșa o amplă acțiune de desființarea a construcțiilor provizorii, edificate fără autorizație de construire pe domeniul public al municipiului Brașov.
Toate garajele, magaziile, împrejmuirile din lemn sau metal, gardurile din plasă, structurile metalice de susținere a viței-de-vie, bătătoarele, uscătoarele pentru rufe, panourile publicitare, copertinele din tablă ș.a. vor fi demolate. În prima etapă, pentru care s-au emis deja ordinele de demolare, vor fi desființate astfel de construcții provizorii în 38 de zone. Până atunci, cei care le-au amplasat ilegal și vor să-și recupereze materialele și le pot demola singuri.
Primele construcții amplasate ilegale pe domeniul public, care vor fi desființate începând cu sfârșitul acestei luni, sunt cele situate pe următoarele străzi:
Nr. crt. | ADRESA | OBIECTIV |
1 | Aleea Mimozei 5 | Gard plasă sârmă |
2 | Aleea Magnoliei 6 | Bătătoare covoare |
3 | Grigore Ureche 15 | Bătătoare covoare, împrejmuire plasă sarma, uscătoare rufe |
4 | Bobului 8 | Gard plasă sârmă și uscătoare rufe |
5 | Codrul Cosminului 78 | Uscătoare rufe, garduri plasă sârmă, stâlpi metalici pt. vița de vie |
6 | Zizinului 106 | Gard plasă sârmă, stâlpi lemn |
7 | Fundătura Hărmanului 154-160 | Garduri plasă sârmă, stâlpi metalici pentru vița de vie |
8 | Zizinului 95 | Bătător covoare |
9 | G-ral Mociulschi 10-12 | Împrejmuiri plasă, tablă |
10 | M. Viteazu 44 | Bătător covoare |
11 | Pictor Ștefan Luchian | Împrejmuire |
12 | Crișana 5-7 | Împrejmuire |
13 | M. Viteazu 57-65 spre Mirăslău | Stâlpi metalici în beton |
14 | 13 Decembrie 123 | Anexă lemn, gard plasa, stâlpi metalici |
15 | Codrul Cosminului 32 | Uscător rufe, gard plasă, stâlpi metalici |
16 | Brândușelor 106 | Gard plasă sârma |
17 | Codrul Cosminului 40 | Rampă de beton pt. acces auto pe trotuar |
18 | Dealul Cetății 113 | Garaj tabla |
19 | Aluniș | Bătător de covoare |
20 | Carpaților 2 | Împrejmuire – gard metalic, gard lemn, structură metalică pentru vița de vie |
21 | Jupiter 2 | Bătătoare covoare |
22 | Laminoarelor f.n. | Construcții în stare de degradare |
23 | Saturn | Gard din fier |
24 | Prunului 56 | Construcții – anexe, gard plasă sudată, gard lemn, structură metalică |
25 | L.C. Babeș 5 | Plasă, stâlpi etc. |
26 | L.C. Babeș | Construcții provizorii, împrejmuiri |
27 | Carpaților 2 | Poartă lemn |
28 | Dealul Melcilor | Anexe lemn, împrejmuire sârmă, panouri plasă |
29 | Levănțicăi vav2 | Construcții provizorii, împrejmuire, magazie metal și container |
30 | b-dul 15 Noiembrie 43 | 4 garaje/copertine și o anexă |
31 | Nucului 59 | Construcții provizorii, împrejmuire, magazie metal și container |
32 | Str. Uranus 9 | Totem publicitar |
33 | L.C. Babeș nr.10 | Gard din plasă sudată și stâlpi |
34 | Str. Carpaților 2 | Porți metalice, suport viță de vie |
35 | Neptun 4A | Împrejmuiri |
36 | V. Cetății – Arinului | Împrejmuire |
37 | Mureșului | Bătător covoare |
38 | Lungă | Panouri publicitare |
Celelalte activități care fac parte din programul ,,Luna curățeniei” au fost reluate (după ce au fost suspendate săptămâna trecută din cauza condițiilor meteo nefavorabile) iar operatorii încearcă să recupereze cât mai mult din zilele în care nu s-a putut acționa.
Comprest are concentrate echipele de lucrători în cartierul Astra, pe care îl vor finaliza la începutul acestei săptămâni, și vor începe lucrările în celelalte cartiere unde nu s-a intervenit.
Operatorul de întreținere zone verzi, SC Sport – Turism, acționează în Valea Cetății și pe Fundătura Hărmanului și va încerca să finalizeze toate lucrările până vineri.
Operatorul cu care municipalitatea are contract pentru întreținerea locurilor de joacă, a terenurilor de sport, a zonelor de fitness și workout, a mobilierului urban, SC Clarom Trans, va finaliza în zilele următoare lucrările de reparații, salubrizare și igienizare a echipamentelor și zonelor aferente, urmând ca partea de revopsire să se facă în funcție de condițiile meteo.
Vă reamintim că, în 6 martie, Primăria a început programul ,,Luna curățeniei de primăvară”, prin care a fost declanșată o amplă acțiune de salubrizare a străzilor și trotuarelor, întreținere zone verzi, plantări de gard viu, arbori și arbuști, reparare a și igienizare a mobilierului urban și a locurilor de joacă, curățare a canalelor de scurgere a apei meteorice și spălare a elementelor de siguranță a circulației.
Totodată, pentru a veni în sprijinul cetățenilor care doresc să renunțe la obiectele din gospodărie care nu mai prezintă utilitate sau fac curățenie generală și doresc să arunce lucruri nefolositoare, altele decât deșeuri menajere, Primăria a amplasat mai multe containere de mari dimensiuni. În aceste containere nu pot fi depozitate deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), molozul rezultat din demolări, deșeuri menajere și deșeuri vegetale, inclusiv provenite din toaletarea arborilor, care au un regim special.