BCCOA Brașov a coordonat o descindere pe linie de droguri în Covasna: Ce s-a găsit la percheziții

O cantitate impresionantă de droguri a fost descoperită, în Covasna, într-o operațiune la care au participat lucrătorii BCCOA Brașov și Gruparea de Jandarmi Brașov. Zece percheziţii domiciliare au fost efectuate în municipiul Târgu Secuiesc şi în comunele Cernat, Turia, Lemnia, Catalina şi Sânzieni, în cadrul unei acţiuni complexe cu scopul destructurării grupurilor criminale organizate, prevenirea şi contracararea infracţiunilor privind traficul de droguri.

Potrivit unui comunicat, acţiunea a fost desfăşurată de poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Covasna, sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Covasna şi cu sprijinul Biroului de Combatere a Crimei Organizate Braşov, IPJ Covasna -posturile de Poliţie Sânzieni, Lemnia şi Cernat, luptătorilor din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Covasna, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Covasna şi Grupării Mobile de Jandarmi Braşov.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

„În cadrul unui dosar penal vizând mai multe persoane suspecte de trafic şi consum de droguri de risc şi de mare risc, au fost efectuate un număr de zece percheziţii domiciliare pe raza municipiului Târgu Secuiesc, comunele Cernat, Turia, Lemnia, Catalina şi Sânzieni, din judeţul Covasna, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate următoarele:- aproximativ 2,5 grame de cannabis; aproximativ 1 gram de amfetamină; un număr de 139 de comprimate M.D.M.A.; mai multe mijloace materiale de probă”, se arată în comunicatul IPJ Covasna.

Cinci persoane au fost conduse la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Covasna, în vederea continuării cercetărilor, iar împotriva uneia dintre aceste persoane procurorul a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată Tribunalului Covasna cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Cercetările sunt continuate de către DIICOT, Biroul Teritorial Covasna, cu privire la comiterea infracţiunilor de trafic şi deţinere de droguri de risc şi mare risc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.