Nu deveniți țintă sigură a infractorilor!

Tâlhăria este una din infracţiunile cu pericol social ridicat deoarece autorii acestor infracțiuni folosesc violența fizică și amenințările atât pentru a fura diverse bunuri, cât și pentru a le păstra, după ce le-au sustras de la victime.

De obicei, tâlharii distrag atenția victimei sub diverse pretexte. Ei cer indicații despre o stradă, o clădire, ori întreabă ce oră este, ocazie cu care observă bunurile de valoare deținute de victimă și acționează rapid prin smulgerea acestora.

Un alt mod de operare pe care infractorii îl folosesc este acela de a se apropia de victimă, în fugă, venind dintr-o direcție din care nu pot fi observați, smulg bunul și dispar în mulțime și își pierd urma. De asemena, ei pot urmări victima până când aceasta ajunge în locuri izolate, medii care le permit să acționeze fără martori.

Citeste și:  Braşov: Patru bărbaţi, sancţionaţi după ce şi-au fotografiat buletinul de vot

Victima unei tâlhării poate fi orice persoană, de toate vârstele și din toate mediile, dar o atenție sporită ar trebui să manifeste persoanele vunerabile (persoanele vârstnice, femeile, copiii).

Întrucât atitudinea preventivă vă poate feri de neplăceri, Poliția Brașov  vă sfătuiește  să aveți în vedere  câteva recomandări, pentru a nu deveni potențiale victime:

  • Fiți prudenți la ce se întâmplă în jur când vă deplasați pe stradă, în mijloacele de transport în comun, în stațiile acestora. Nu vă lăsați distrași de citirea presei sau de folosirea telefonului mobil.
  • Evitaţi deplasările pe trasee situate în zone mai puţin circulate (câmpuri, parcuri, şantiere etc.)
  • Nu vă afişaţi ostentativ cu obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări, telefoane mobile).
  • Dacă din diverse motive trebuie să circulaţi după lăsarea întunericului, ocoliţi locurile neiluminate ori în care se află unităţi cu program prelungit sau non-stop, unde se comercializează băuturi alcoolice (restaurante, baruri, etc); este bine ca în astfel de cazuri să fiţi însoţiţi.
  • Evitați să mergeţi la cumpărături având mulți bani asupra dvs, luați doar suma necesară efectuării acestora.
  • Când observaţi că sunteţi urmăriţi de un individ (sau de mai mulţi), deplasaţi-vă prin zone intens circulate și iluminate (chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului inițial).Dacă presupusul urmăritor alege aceeași rută, intrați într-un magazin și cereți sprijinul poliției.
  • Poşeta atârnată de umăr trebuie în permanenţă protejată cu mâna.
  • Evitați să vă lăudați  persoanelor necunoscute sau amicilor ocazionali cu valorile pe care le aveţi asupra dumneavoastră, puteţi rămâne fără ele.
  • Nu consumați alcool cu persoane necunoscute sau amici ocazionali și nu îî invitați în locuința dumneavoastră .
  • Nu vă lăsaţi atraşi în locuri lăturalnice de către indivizi care oferă spre vânzare diverse produse (de obicei ieftine).    
  • Dacă sunteţi agresaţi, să nu aveţi reţineri să ţipaţi; o astfel de reacţie îl poate determina pe infractor să vă lase în pace şi să părăsească în grabă locul.
  • În cazul în care integritatea corporală sau viaţa vă sunt puse în pericol, renunţaţi la bunurile pretinse de agresor. Reţineţi însă cât mai multe semnalmente ale acestuia: înălţime, trăsături ale feţei, semne particulare, vestimentaţie, particularităţi în vorbire sau comportament şi sunați la 112.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.