Ce părere au elevii brașoveni despre greva din școli

Luni, 22 aprilie 2023, a fost declanșată prima grevă generală din școlile din România din ultimii 18 ani, în urma negocierilor nereușite dintre sindicatele din educație și Guvern, grevă ce se va desfășura pe o perioadă nedeterminată.

Consiliul Județean al Elevilor din Brașov a trimis un comunicat de presă susținând faptul că sunt în asentiment cu toate cadrele didactice și susțin cauza pentru care aceștia luptă, întrucât cunosc importanța și necesitatea unei schimbări în domeniul educației. Cadrele didactice, al căror rol este fundamental în formarea viitorului acestei țări, ar trebui să se bucure de o finanțare considerabil mai mare, iar vocea și părerea acestora ar trebui auzită și respectată.

Reprezentanții elevilor brașoveni mai susțin că:

“Nu putem nega sentimentul de haos și dezinformare ce predomină în rândul beneficiarilor primari ai educației, elevii. Majoritatea resimțim un sentiment de confuzie datorat faptului că nu știm care vor fi consecințele următoare. Nu știm dacă într-adevăr profesorii noștri vor intra în grevă sau dacă absențele vor mai fi consemnate în catalog în această perioadă. Se vorbește mult despre această situație, se pun multe întrebări, care cu greu își găsesc și un răspuns.

Elevii nu știu cum le vor fi încheiate mediile sau mai rău, dacă vor fi încheiate. Nu se știe nici dacă anul va fi într-adevăr înghețat, așa cum se speculează sau dacă se vor face cursuri pe timpul verii. O parte dintre elevi nu știu nici măcar ce le va rezerva săptămână ce urmează. Un sondaj realizat de Consiliul Județean al Elevilor Brașov, la care au răspuns 37 de unități de învățământ din întreg județul a arătat următoarele:

În 7 unități de învățământ: Toți profesorii fac grevă, nu mergem deloc la școală.

În 21 de unități de învățământ: O parte din profesori fac grevă, mergem la unele ore.

În 21 de unități de învățământ: Nu se face grevă, mergem la școală.

Președintele CJE Brașov, Filip Năstase, a declarat pentru noi:

Citeste și:  Declarație comună privind Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor

“Avem elevi care parcurg distanțe de peste 30-40 de km ca să ajungă în fiecare dimineață la școală. Ințelegem și susținem cauza profesorilor, doar că, pentru elevi, beneficiarii principali ai sistemului de educație, este o lipsă de coordonare și de respect. Elevii care depun aceste eforturi colosale pentru a susține doar una sau două ore pe zi sunt nevoiți să petreacă 3,4 sau mai multe ore degeaba la școală.”

Iar colega acestuia, Andra Gheorghe, care este director al departamentului Avocatul Elevului din cadrul CJE Brașov susține următoarele:

“Acest eveniment creează categoric o mare agitație în rândul populației și foarte multe speculații, care nu fac decât să accentueze haosul resimțit. Însă această perioadă este cu atât mai neplăcută, ba chiar neliniștitoare, pentru elevii aflați în ani terminali, întrucât viitorul lor ar putea fi puternic afectat în cazul în care această grevă nu se va atenua în perioada imediat următoare. Examenele ce vor hotărî viitorul acestora se apropie cu pași repezi însă cu toate acestea nu există o certitudine privind modalitatea în care se va proceda în continuare. Nu se știe dacă mediile acestor elevi vor fi încheiate pentru a putea susține examenele sau dacă vor exista suficienți profesori pentru a organiza examenele și pentru a le corecta lucrările.

Toate aceste întrebări și nelămuriri nu fac decât să creeze un mediu categoric neprielnic educației de care beneficiarii direcți ai acestui sistem ar trebui să se bucure pe deplin. Înțelegem, respectăm și susținem lupta profesorilor cu sistemul, însă ne dorim ca această luptă să nu ne afecteze și pe noi, elevii. Ne dorim ca educația și calitatea acesteia să nu fie afectată.

Avem nevoie de răspunsuri la întrebări și de certitudinea că situația de față nu ne va afecta și pe noi sau viitorul nostru.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.