Sâmbătă, 27 mai 2023, la ora 8:20 AM în Coresi Business Campus, zona Aleea Aviatorilor, parc T39, se va da startul celei de-a 13-a ediție a cursei cicliste Gentlemen’s Race România.
Diferențiatorul principal al acestui eveniment față de restul curselor cicliste de șosea din România este că se desfășoară pe echipe de câte 6 membri și nu are formatul unui concurs: nu există podium, arbitri, sau puncte de control. În esență, este o zi pe care cicliștii o petrec pe bicicletă alături de prieteni într-un mediu organizat. Accesul publicului este gratuit în zona de start/finish.
Traseul propus pentru această ediție are 165 km, 1000 m diferență de nivel, 89% șosea asfaltată, 11% macadam. Sunt înscrise 33 de echipe din toată țara.
Vineri, 26 mai, la ora 19:00, va avea loc ședința tehnică la The Business Factory sala IAR-80 (str. Turnului Nr. 5, Brasov). Invitații serii sunt Karina Kubat și Maximilian Munteanu – membri fondatori a două inițiative ce adaugă valoare generațiilor tinere cu ajutorul bicicletelor. PlayRide este școala de mountainbike pentru copii din Brașov, iar FRANKENCYCLE este proiectul prin care colectează, recondiționează și donează biciclete copiilor care nu și le pot permite.
Gentlemen’s Race România este organizat de Asociația Noua Uzină și este inspirat din formatul Rapha ce a avut loc pentru prima dată în Statele Unite ale Americii în 2008. Prima ediție a Gentlemen’s Race România a avut loc în 2013, cu punctul de start și finish la Podul Olt, județul Brașov.