La 40 de zile dupa Înviere, prăznuim Înălţarea lui Isus Hristos la cer. Astăzi este şi sărbătoarea Eroilor în Biserica Ortodoxă Română, iar în calendarul popular este Ispasul, un personaj mitic care ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer.
Ziua Eroilor este o sărbătoare naţională a poporului român, marcată în memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.
Ispas, un personaj mitic care ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer, este prăznuit ca un adevărat sfânt sau patron al casei şi i se respectă ziua cu interdicţii severe de muncă. El ar fi fost un om vesel, astfel că şi credincioşii trebuie să fie şi ei bine dispuşi. De ziua lui, se înroşesc ouă şi se petrece întocmai ca în ziua de Paşti.
Înălțarea este unul dintre cele 12 mari Praznice Împărăteşti ale Bisericii şi în această zi creştinii se salută cu Hristos S-a înălţat! şi Adevărat S-a înălţat!