Ministrul Educației, Ligia Deca, transmite că e foarte important ca profesorii să se întoarcă la clasă

Ministrul Educației, Ligia Deca, a spus vineri, într-o conferință de presă că e foarte important ca profesorii să se întoarcă la clasă și că, dacă nu se va întâmpla acest lucru, va trebui să ne gândim la prelungiri ale cursurilor și reprogramărri ale examenelor. „Eu cred că niciun cadru didactic nu își dorește ca generația de clasa a VIII-a și de a XII-a să nu își dea examenele naționale”, a  subliniat Deca, potrivit Știrilor TVR.

Este foarte important pentru a putea să rămânem în acest calendar, să dăm predictibilitate elevilor şi să asigurăm cele mai bune condiţii de desfăşurare a examenelor să ne putem întoarce cu toţii în sălile de clasă săptămâna viitoare. În contextul în care acest lucru nu se va întâmpla, nu ne dorim asta, dar asta va fi situaţia, va trebui să ne gândim la prelungiri: prelungiri de închidere a situaţiilor şcolare, reprogramări ale probelor examenelor naţionale, a arătat ministrul Educației.

Citeste și:  George Simion îl susține pe Călin Georgescu: Sunt foarte bucuros că în turul al doilea ajunge un suveranist

Având în vedere importanța ca toți elevii să-și poată susține examenele de final de gimnaziu sau de liceu, rugăm cadrele didactice să ne ajute să putem finaliza acest an, a transmis Ligia Deca.

Am reuşit să ţinem sub control calendarul examenelor naţionale. Nu a fost modificat calendarul probelor. Am prelungit perioada de încheiere a mediilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a până pe 9 iunie şi am prelungit, de asemenea, perioada de înscriere la examenul de Bacalaureat, tot până pe 9 iunie. Asta ne-ar permite să începem în bune condiţii examenul de Bacalaureat, aşa cum era el inclus în calendarul de activităţi şcolare, pe data de 12 iunie. Evaluarea naţională începe pe 19 iunie (…) Sunt 183.000 elevi de clasa a VIII-a care trebuie să susțină Evaluarea Națională și 142.000 de elevi de clasa a XII-a care trebuie să susțină BAC Pentru aceste sute de mii de elevi avem nevoie să ne întoarcem la școală, a subliniat ministrul.

Citeste și:  Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi luminate în portocaliu, astăzi, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor

Ea a afirmat că va continua dialogul pe legea salarizării, în contextul de negociere de la Ministerul Muncii, iar Ministerul Educaţiei va susţine grila elaborată împreună cu federaţiile sindicale.

Sursa. Știri.tvr.ro / Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.