În a doua zi de Rusalii, credincioșii ortodocși sărbătoresc Sfânta Treime, Lunea Rusaliilor. Tradiția populară spune că azi nu e bine să te cerți cu nimeni. În Lunea Rusaliilor Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Duh, a treia persoană din Sfânta Treime, după cum indică Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii.
Semnificații
În Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie a evreilor, în care se oferă pârgă din roadele pământului (Ex 23, 16; Num 28, 26; Lv 23, 16), numită și „Sărbătoarea săptămânilor” Șavuot (Ex 34, 22; Lv 23, 15). Mai târziu, ajunge o aniversare a Legământului, care fusese încheiat la 50 de zile de la ieșirea din Egipt (Ex 19, 1-16).
Și Rusaliile creștine au legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului și iubirii, prin coborârea Sfântului Duh. Rusaliile reprezintă și consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci și fiecărui creștin în parte, cu darurile sale (cf. Gal 5, 22). Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt și o sărbătoare de mulțumire pentru harul Mirului.
Semnificația Rusaliilor creștine mai poate cuprinde următoarele aspecte:
- revărsarea eshatologică a Duhului Sfânt (cf. Ioel 3, 1-5, citat de Petru în cuvântarea sa din Fapte 2)
- încununarea Paștelui lui Hristos, prin revărsarea Duhului asupra apostolilor
- adunarea comunității mesianice, potrivit profețiilor
- deschiderea Bisericii către toate popoarele
- începutul misiunii
Superstiții
Termenul de ”Rusalii” vine din latinescul “rosalia” care semnifică sărbătoarea trandafirilor, dar face referire și fetele împăratului Rusalim, despre care se spune că aveau puteri magice, seduceau oamenii și îi pedepseau pe cei care nu credeau în puterile lor.
Se crede că nu este bine azi să lucrezi – să mergi la câmp, să intri în vie – sau să te duci în locuri pustii și întunecate deoarece te poți întâlni cu ielele, cu spiritele rele sau poți fi pedepsit de ele.
Nu se culeg ierburi de leac și se mai zice că nu e bine să te cerți de Rusalii deoarece atragi necazurile și bolile.
În popor se mai crede că a doua zi de Rusalii nu este prielnică pentru scăldat deoarece e mare pericol de înec, dar nici să te duci în locuri înalte sau să călătorești departe de casă.
Tradiția mai amintește că frunzele şi ramurile de tei feresc gospodăriile de fulgere, de grindină şi de duhurile cele rele.