Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), Ziua Învăţătorului este sărbătorită pe 5 iunie, prin activităţi extraşcolare, organizate de fiecare unitate de învăţământ, şi nu vor avea loc cursuri normale, notează Știrile TVR.
Gheorghe Lazăr a înființat în 1818, în București, prima școală cu predare în limba română, Școala de la Sfântul Sava.
Stabilirea Zilei Învățătorului a fost aprobată pe data de 9 octombrie 2007 de Parlament și apoi prin Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007.
„În conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă unic, încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, părţile semnatare convin să sărbătorească pe 5 iunie – Ziua Învăţătorului şi pe 5 octombrie – Ziua Internaţională a Educaţiei, organizând împreună, în timpul programului de lucru, manifestări specifice dedicate acestor evenimente. (…) De asemenea, se stipulează că în perioada desfăşurării acestor activităţi specifice nu se vor presta activităţile prevăzute în fişa postului a fiecărui salariat din învăţământ”, susţine Ministerul Educaţiei.
Sursa. Știri.tvr.ro / Foto. Arhivă