Dino Parc Râșnov sărbătorește 8 ani de la deschidere

  • Peste 3 milioane de vizitatori în 8 ani de activitate
  • Peste 120 de dinozauri în mărime naturală, atestați științific
  • Creștere de aproape 36% a cifrei de afaceri în primele 5 luni ale anului 2023, față de aceeași perioadă a anului trecut

Dino Parc Râșnov aniversează 8 ani de la deschidere în weekend-ul 17 – 18 iunie 2023, printr-o serie de activități, jocuri și concursuri cu premii pentru cei mici, printre care organizatorii menționează:

  • Cel mai mare Dino Hunt de până acum;
  • Pictură pe față și animale din baloane;
  • Pictură și personalizare de tricouri cu dinozauri;
  • Mai multe zone cu jocurile copilăriei;
  • Un photobooth pentru crearea de amintiri;
  • Concursuri și jocuri cu premii organizate de Lidl România, precum și înghețată gratis pentru cei mici.

În week-end-ul aniversar sunt așteptați peste 5000 de vizitatori, fiind și primul din vacanța de vară care se anunță de pe acum bogată în evenimente. Trupa favorită a tuturor copiilor, Gașca Zurli, va fi prezentă la Dino Parc Râșnov atât pe 15 august, cât și pe 26 august 2023.

Citeste și:  Peste 108.200 de persoane şi aproximativ 43.600 de mijloace de transport au tranzitat fro­ntiera în ultimele 24 de ore

De la deschidere și până acum, pragul celui mai mare parc cu dinozauri din S-E Europei a fost trecut de peste 3 milioane de vizitatori, dintre aceștia, majoritatea fiind reprezentată de familii cu copii pasionați de paleontologie și de petrecerea timpului în aer liber.

Primele 5 luni ale anului 2023 confirmă un trend de creștere pentru Dino Parc Râșnov, întrucât am înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de 35,94%, față de aceeași perioadă a anului trecut. Faptul că diversificăm constant gama de activități disponibile, precum și expozițiile științifice din parc, reprezintă un plus pentru vizitatori în momentul în care aleg destinația pentru o excursie în familie. Oamenii știu că la noi vor găsi în permanență ceva nou și interesant”, a declarat Adrian Apostu, managerul Dino Parc Râșnov.

În cei 8 ani de activitate, Dino Parc Râșnov a reușit să reproducă în mărime naturală și să expună:

  • cel mai lung dinozaur descoperit până acum, Seismosaurus, cu o lungime de 50 de metri
  • cel mai mare animal zburător descoperit, Hatzegopteryx, care a trăit pe teritoriul României și avea o anvergură a aripilor de 12 metri
  • cel mai înalt dinozaur, un Diplodocus ridicat pe picioarele din spate, măsurând 11 metri înălțime
  • un fragment de meteorit căzut pe Pământ, dar și un cuib cu ouă fosilizate de dinozaur
Citeste și:  Declarație comună privind Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor

De asemenea, pe parcursul celor 8 ani parcul tematic de la Râșnov și-a dublat suprafața inițială, ajungând la 4 hectare. Și numărul exponatelor s-a dublat, iar astăzi sunt prezenți în Dino Parc Râșnov peste 120 de dinozauri realizați după ultimele descoperiri paleontologice.

În ultimii ani, Dino Parc Râșnov a fost una dintre cele mai vizitate locații turistice din România, înregistrând în anul 2021 un număr record de vizitatori, când 492.351 de persoane i-au trecut pragul. Tot în 2021, Dino Parc a intrat în top 50 destinații pentru copii și familii din Europa, iar în anul 2022 a fost inclus în top 10 cele mai vizitate locuri din România pe Google Maps. Cea mai recentă realizare, în 2023, este primirea premiului „Destinația Anului 2023” la categoria Parcuri de distracție și aventură din România.

Citeste și:  Sute de tineri au protestat în Piața Universității împotriva lui Călin Georgescu

Dino Parc Râșnov este cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei și un muzeu în aer liber, votat Destinația Anului 2023 la categoria Parcuri de distracție și aventură. Parcul are o suprafață de 4 hectare, pe care se întinde un traseu cu peste 120 de dinozauri în mărime naturală. Printre alte activități regăsite în parc se numără un traseu de aventură în copaci, o tiroliană, două locuri de joacă pentru copii, o cameră labirint cu lasere, un atelier de pictură pentru copii, un cinematograf 9D și unul în aer liber, precum și diferite expoziții științifice naționale și internaționale. Informații suplimentare puteți găsi și pe pagina oficială: www.dinoparc.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.