A fost inaugurat Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav

Zi importantă pentru Braşov! Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav a fost inaugurat în această dimineaţă! Primul avion a aterizat pe pistă la ora 8 și 10 minute, aparţinând companiei aeriene TAROM. Aeronava a fost pilotată de Cătălin Prunariu, fiul cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu.

Inaugurarea a avut loc în prezenţa preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, desemnat ministru al Dezvoltării, ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, precum şi a altor oficialităţi.

Aeroportul este unul ultra-modern, fiind singurul din Europa de Sud-Est în care traficul este monitorizat şi controlat dintr-un turn virtual.

„Trăim astăzi, împreună, un moment de împlinire şi de mare bucurie: după multe decenii de aşteptare, primul avion aterizează pe aeroportul de la Braşov. Un aeroport modern, pe care noi, administraţia judeţeană, l-am construit de la zero. Nu mă feresc să spun că este un eveniment istoric pentru judeţul nostru şi, de ce nu, pentru România. În primul rând fiindcă demonstrează că se poate şi la noi şi că se poate PRIN NOI ÎNŞINE, aşa cum spune deviza liberală (…) În 2016, când am fost ales pentru prima dată preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, aveam în minte şi am pus pe hârtie o strategie de dezvoltare axată pe trei direcţii principale: construcţia Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, investiţii masive în sistemul de sănătate braşovean, precum şi reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere aflate în administrarea Consiliului Judeţean (…) Consider că mi-am îndeplinit angajamentele majore luate faţă de braşoveni (…) A venit momentul în care predăm aeroportul managerilor şi beneficiarilor săi. Vă mărturisesc că sunt emoţionat, simt că se încheie o etapă extrem de importantă în viaţa şi în cariera mea. Dar, în acelaşi timp, ştiu că începe o alta, la un nivel diferit, cu noi provocări, noi proiecte, pe care vreau să le duc la bun sfârşit în acelaşi spirit de seriozitate, responsabilitate şi treabă chibzuită care mă caracterizează. Eu cred că slujind România şi neamul românesc în acest fel avem şansa să lăsăm ceva bun în urma noastră, pentru generaţiile viitoare”, a scris Adrian Veştea, pe pagina sa de Facebook.

Citeste și:  DRDP Brașov: S-a acționat cu 102 utilaje și s-au răspândit 137 tone de material antiderapant

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.