Populaţia şcolară din sistemul naţional de educaţie a fost 3,472 milioane de elevi şi studenţi, în anul şcolar/universitar 2022-2023, în scădere cu 23.000 comparativ cu anul şcolar/universitar precedent, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică.
Populaţia şcolară a crescut comparativ cu anul precedent doar în învăţământul antepreşcolar şi preşcolar (+1,7%). Numărul absolvenţilor din anul şcolar/universitar 2021-2022 a fost 503.500 elevi şi studenţi, în creştere cu 5,7% comparativ cu anul şcolar/universitar precedent.
În anul şcolar/universitar 2022-2023, aproape jumătate din populaţia şcolară s-a regăsit în învăţământul primar şi gimnazial (46,3%), iar circa o treime în învăţământul liceal şi cel antepreşcolar şi preşcolar (17,1%, respectiv 15,8%).
Din totalul populaţiei şcolare cuprinsă în sistemul de educaţie, 50,2% au fost elevii şi studenţii de sex feminin şi 72,8% elevii şi studenţii care au studiat în mediul urban.
Comparativ cu anul şcolar/universitar precedent, învăţământul antepreşcolar şi preşcolar sunt nivelurile care au înregistrat creşteri ale populaţiei şcolare (+9.200 copii).
În învăţământul postliceal au fost înscrişi 86.700 elevi, acest nivel educaţional fiind cel mai puţin reprezentat în totalul populaţiei şcolare (2,5%).
Învăţământul superior a înregistrat o diminuare accentuată a numărului de studenţi înscrişi (-15.300 studenţi) în anul şcolar 2022-2023, urmat de învăţământul profesional (cu -8.700 elevi) şi de învăţământul liceal (cu -2.500 elevi).
Populaţia şcolară a fost cuprinsă cu preponderenţă (94,4%) în unităţile şcolare publice.
Pe niveluri educaţionale, cea mai semnificativă pondere a elevilor înscrişi în unităţile din învăţământul privat s-a regăsit în învăţământul postliceal (48,7%).
Gradul de cuprindere în învăţământ al elevilor din grupa de vârstă 6-10 ani a înregistrat cel mai ridicat procent (84,4%), comparativ cu cel al celorlalte grupe de vârstă.
În anul universitar 2022-2023 au fost înscrişi în învăţământul superior 538.700 studenţi, din care 55,3% au fost studente.
Cele mai atractive specializări (conform clasificării ISCED-F) din învăţământul superior au fost cele din grupa afaceri, administraţie şi drept (24,0% din totalul studenţilor), respectiv inginerie, prelucrare şi construcţii (19,2% din totalul studenţilor).
Unităţile/instituţiile de învăţământ care au funcţionat în anul şcolar/universitar 2022-2023 au aparţinut, în principal, nivelurilor de educaţie primar şi gimnazial (56,4%), liceal (20,7%), respectiv antepreşcolar şi preşcolar (18,2%).
În profil teritorial, populaţia şcolară din anul şcolar/universitar 2022-2023 a înregistrat cele mai ridicate valori în regiunile Nord-Est (589.500 persoane), respectiv Bucureşti-Ilfov (527.200 persoane).
Distribuţia populaţiei şcolare pe regiuni de dezvoltare şi niveluri educaţionale faţă de totalul fiecărei regiuni arată că ponderea cea mai ridicată s-a înregistrat în învăţământul primar şi gimnazial din regiunea Sud-Muntenia (53,8%).
La polul opus, cele mai scăzute ponderi s-au înregistrat în învăţământul postliceal din regiunile Nord-Est (1,8%) şi Bucureşti-Ilfov (1,9%).
În învăţământul superior ponderea numărului de studenţi înscrişi faţă de totalul fiecărei regiuni a fost preponderentă în regiunea Bucureşti-Ilfov (32,3%).
În anul şcolar/universitar 2022-2023, personalul didactic din cadrul sistemului educaţional a însumat 240.700 persoane. Astfel, raportul mediu dintre populaţia şcolară şi numărul cadrelor didactice a fost 14 elevi/studenţi la un cadru didactic.
Ponderea personalului didactic de sex feminin era majoritară, atât la nivelul sistemului educaţional preuniversitar (82,8%), cât şi pe nivelurile de educaţie: antepreşcolar şi preşcolar (99,7%), primar şi gimnazial (81,9%), postliceal (76,8%), liceal (72,8%) şi profesional (68,3%).
În anul şcolar/universitar 2021-2022 au absolvit 503.500 elevi şi studenţi aparţinând nivelurilor educaţionale: gimnazial, liceal, profesional, postliceal, respectiv superior (licenţă, master şi doctorat, cursuri postuniversitare şi programe postdoctorale de cercetare avansată).
Citește materialul integral pe Agerpres.ro.