Guvernul face primii paşi pentru plafonarea adaosului comercial la produsele de bază. Astfel, premierul se va întâlni cu reprezentanții marilor lanțuri de magazine pentru a stabili valorile pentru această limitare, informează Știrile TVR.
Principalele alimente care se vor afla pe lista pentru plafonare sunt laptele și produsele lactate, pâinea și produsele de panificație, carne, uleiul şi fructele proaspete. Întâlnirea este programată la ora 15.00.