Pe fosta platformă IUS se va amenaja cel mai mare parc al Brașovului, cu o suprafață de peste 7 hectare

Cel mai mare parc al Brașovului ar putea fi amenajat pe fosta platformă industrială IUS – Lubrifin – Lemexim, a anunțat astăzi primarul Allen Coliban, în cadrul unei conferințe de presă. Amenajarea acestui parc, pentru care se află în elaborare studiul de fezabilitate, beneficiază și de un context favorabil realizării investiției, respectiv expirarea PUZ-ului, care prevedea o dezvoltare cu accent pe construirea de blocuri și spații comerciale.

„PUZ-ul care permitea dezvoltarea de blocuri a expirat și brașovenii trebuie să știe că facem parc pe platforma IUS. Va dura. Cât va dura, asta vom putea să știm mai sigur spre finalul verii, când vom recepționa studiul de fezabilitate. Suntem într-o zonă de pionierat, atât noi, cât și alte municipalități. Dau exemplul Clujului, care a început astfel de demersuri în 2011 și încă nu le-au finalizat, pentru că există litigii în instanță. Noi, în schimb, am pregătit acest proiect pe două scenarii, astfel încât să luăm în calcul și o colaborare cu dezvoltatorii, o colaborare care ar putea să scurteze foarte mult din timpul necesar acestei intervenții, acestei amenajări, și totodată să scadă costurile pentru municipalitate”, a precizat primarul Allen Coliban.

Citeste și:  Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi luminate în portocaliu, astăzi, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor

Amenajarea parcului are la bază un studiu de oportunitate, aprobat de Consiliul Local, care stabilește inclusiv care sunt „zonele roșii”, adică cele cu o densitate foarte mare de populație și care nu dispun de astfel de zone de recreere. Fosta platformă industrială de pe strada Hărmanului ar asigura un spațiu de agrement pentru plimbări, liniște, aer curat pentru brașovenii din mai multe cartiere: Astra, Scriitorilor, Centrul Civic, Florilor, Craiter.

În prezent, se lucrează la elaborarea studiului de fezabilitate, care va oferi soluțiile optime pentru amenajarea acestui parc, dimensiune și costuri. Având în vedere că toată suprafața acestei platforme este deținută de proprietari privați, primăria a început demersurile pentru a găsi soluția optimă pentru ca suprafața parcului să devină domeniul public, fie în urma unei înțelegeri cu proprietarii, fie prin expropriere. În paralel se va lucra la elaborarea unui nou PUZ, care va include și acest parc.

„Există aceste discuții, există și un termen de un an de zile maxim în care să vină dezvoltatorii cu o propunere de masterplan de la care să decidem și să elaborăm un nou Plan Urbanistic Zonal, o propunere de masterplan care să aibă în centrul acestei platforme un mare parc. În paralel, noi avem un studiu de fezabilitate în lucru, care, de îndată ce va fi recepționat, deschide perspectiva și posibilitatea municipiului să cumpere terenul prin expropriere, aceasta fiind varianta cea mai ieftină de achiziție a terenului. Sunt parcele de teren care la ora actuală sunt proprietate privată. Avem cele două căi: ori expropriem și ajunge proprietate publică, ori colaborăm cu dezvoltatorii, astfel încât în mijlocul acestei parcele să fie un parc mare, iar parc mare nu putem accepta altceva mai mic de 7 hectare, care este suprafață celui mai mare parc din Brașov la ora actuală. Vrem, la IUS, să avem cel mai mare parc al Brașovului”, a declarat primarul Allen Coliban.

Citeste și:  RATBV introduce temporar linia 97

„Vom merge pe cele două scenarii pe care ni le-am propus, acela de a colabora în continuare cu dezvoltatorii, în care fiecare să stabilească cote părți de predare a suprafețelor pentru un parc central. Vom lucra împreună cu urbaniștii vizavi de indicii urbanistici, astfel încât să putem mări coeficientul de utilizare și micșora procentul de ocupare, iar ei să își poată dezvolta în continuare și valorifica proprietățile pe care le au, dar în același timp orașul să beneficieze de un parc. Scenariul 2 este acela în care nu vom ajunge la o înțelegere cu dezvoltatorii și vom fi nevoiți să apelăm la o procedură de a stabili utilitatea publică a acestui parc și să procedăm la exproprieri”, a explicat și arhitectul șef al municipiului, Dragoș Oprea.

Citeste și:  Lansarea volumelor „Lebăda neagră de pe Balaton” și „Lebăda neagră de pe Bosfor”, coordonate de Romeo Couți, la Librăria „Șt. O. Iosif” din Brașov

Primăria Brașov mai are în derulare, în diferite faze, alte 4 proiecte de amenajare de parcuri în municipiu:

– amenajare unui parc în zona Cetățuii, pe o suprafață de 7 ha. Suntem în faza de obținere avize pentru finalizarea SF-ului;

– amenajare parc în Bartolomeu, pe str. Lânii, pe o suprafață de 6 ha. Suntem în faza de obținere avize pentru finalizarea SF-ului;

– amenajare unui parc în zona Avantgarden – Bartolomeu, am atribuit contractul pentru realizarea SF-ului;

– amenajarea unui parc în zona Tractorul, zona nouă. Am obținut un certificat de urbanism și suntem în faza de pregătire documentație pentru achiziție SF.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.