Exercițiu pe teren pentru ISU Brașov, în cadrul “Stagiului de Formare COS-DSM”

Ieri, 29 iunie, a avut loc al cincilea exercițiu în teren din cadrul “Stagiului de Formare COS-DSM”- sesiunea 2 din acest an. Tema exercițiului a fost: “Atac armat”, acesta desfășurându-se la Sala Sporturilor Dumitru Colibași, Brașov.

La exercițiu atât experții francezi, cât și cei români au urmărit coordonarea integrată la fața locului a Comandantului Operațiunilor de Salvare (COS) și Directorilor Operațiunilor de Salvare Medicală (DSM), funcționarea Punctului de Comandă Mobil Înaintat, a Postului Medical Avansat, cât și cooperarea COS-DSM cu reprezentanții celorlalte instituții.

Conform scenariului, într-o zi de sărbătoare legală, la Sala Sporturilor este programat un concert la care s-au vândut peste 1500 de bilete, locația devenind una cu o aglomerare mare de persoane. Doi atacatori înarmați deschid focul asupra participanților la concert și asupra forțelor de ordine care asigură măsurile de siguranță la acesta.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Fiind vorba despre victime multiple, s-a declanșat ,,Planul Roșu”. La locul intervenței s-au deplasat forțele necesare de la subunitățile din cadrul ISU Brașov și ISU Covasna.

Scopul acestui exercițiu este îmbunătățirea activității de coordonare a situațiilor de urgență cu victime multiple care implică aplicarea Planului Roșu de Intervenție, cooperarea dintre comandantul operațiunilor de salvare (COS) și directorul operațiunilor de salvare medicală (DSM), precum și cooperarea acestora cu ceilalți reprezentanți ai autorităților cu responsabilități în astfel de situații de urgență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.