Centrul Cultural Reduta din Brașov invită publicul în lumea baletului

Baletul este una dintre cele mai rafinate formă de artă, o artă complexă, un dans plin de mișcări grațioase și precise, executate cu mare forță și flexibilitate.

Centrul Cultural Reduta Brașov vă invită în lumea baletului și vă oferă în aceste zile:

  • un spectacol sub genericul „Euphoria”, în care tinerele balerine vor interpreta fragmente din lucrări clasice recunoscute internațional, care va avea loc vineri, 30 iunie, începând cu ora 19:00;
  • un atelier educațional de balet, în care cei mici vor fi inițiați în primele mișcări de dans cu ajutorul unor exerciții de încălzire la sol;
  • un curs de balet care va avea loc în perioada 4-14 iulie, adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 8 ani care doresc să aibă o postură corectă și să-și dezvolte armonios corpul.
Citeste și:  Lansarea volumelor „Lebăda neagră de pe Balaton” și „Lebăda neagră de pe Bosfor” la Librăria Libris „Șt. O. Iosif” din Brașov

„Baletul este cea mai frumoasă dintre arte, delicateţe, simplitate, eleganţă, sacrificiu, sensibilitate, muncă, devotament, şi lista poate continua la nesfârşit”.

Spectacolul „Euphoria” este o combinație de balet clasic și balet contemporan, în care tinerele balerine interpretează fragmente din lucrări clasice recunoscute internațional, cum sunt Rondo alla turca de W. A. Mozart, Lacul lebedelor de P. I. Tcheaikovsky, Rapsodia Română de George Enescu, Vrăjitorul din Oz sau opera Lakme de Leo Delibes, precum și un moment coregrafic de dans contemporan pe melodia Wade in the water a celor de la Alvin Ailey American Dance Theater. Intrarea este liberă.

Atelierul educațional de balet „În pași de dans”, susținut de prof. coregraf Anca Iuga și corepetitor Cătălin Iosub, de la Centrul Cultural Reduta, va avea loc sâmbătă, 1 iulie, de la ora 10:00. Copiii vor fi inițiați în primele mișcări de dans cu ajutorul unor exerciții de încălzire la sol și al unor exerciții de postură și tehnică pentru începători în mijlocul sălii.

Citeste și:  Votarea în străinătate la primul tur de scrutin s-a încheiat

Spectacolul de balet şi atelierul au mai fost prezentate la Cluj Napoca și la Timișoara, în cadrul Proiectului „Zilele redutelor culturale din Transilvania și Banat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.