Polițiștii locali le fac micuților brașoveni educație rutieră aplicată

Polițiștii locali care îi însoțesc pe elevii brașoveni, pe întreg parcursul călătoriei cu autobuzele școlare, interacționează cu ei și le dau diverse sfaturi.

Vorbim despre o campanie de prevenire și informare a copiilor care, în scurtul drum spre clase, își pot reaminti diferite aspecte simple legate de respectarea regulilor de circulație sau a celor de conduită stradală. Celor mai mici, dar și liceenilor li se recomandă, printre altele, să traverseze strada doar pe zebră, să fie atenți la semafor, dar și să nu intre în vorbă cu persoane necunoscute ori să deschidă ușa străinilor. De asemenea, elevii au aflat, din nou, că se pot adresa oricărui polițist în cazul în care consideră că sunt în pericol sau în alte situații dificile.
Toate aceste mesaje sunt înscrise și pe flyerele pe care le-au primit elevii, care au circulat în această dimineață cu autobuzele școlare puse la dispoziția lor de RATBv, la inițiativa Primăriei Brașov.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Copiii vor primi toate aceste recomandări, dar și altele, din partea polițiștilor locali, la fiecare transport școlar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.