Piețele brașovene Astra și Dacia, controlate de echipele primăriei și ale poliției locale

Ieri, într-o acțiune care s-a desfășurat simultan, angajații primăriei și ai Poliției Locale au verificat modul de desfășurare a activității comerciale în cele mai mari piețe agroalimentare, Dacia și Astra. Scopul controlului a fost eliminarea comerțului ambulant ilegal care se desfășoară în jurul piețelor și verificarea modului în care producătorii și comercianții respectă prevederile legale privind vânzarea în piețele agroalimentare brașovene. Controlul din Piața Dacia a fost coordonat de primarul Allen Coliban, iar, în același timp, viceprimarul Flavia Boghiu, a condus echipele care verificau activitatea din Piața Dacia.

,,Periodic organizăm controale în piețele din Brașov, cu principalul scop de a descuraja comerțul ilegal. Există rețele de samsari cu care ne luptăm și ne-am luptat constant în ultimii doi ani de zile. Scopul este acela de a încuraja producătorii locali și de a crea un mediu concurențial corect pentru piețele din Brașov și pentru toți cei care vin să ofere produse de calitate în aceste piețe”, a precizat primarul Allen Coliban.

Controlul a fost efectuat de 14 echipe ale Poliției Locale și funcționari ai Primăriei Brașov, care au descins, simultan, în cele două piețe. Acest control s-a desfășurat pe trei direcții: comerțul ambulant ilegal, comerțul desfășurat de producători și modul în care agenții economici din piețe respectă prevederile legale.

Citeste și:  Premii în valoare de 2.000 și 5.000 de lei pentru fiecare absolvent care a obținut media 10 la examenele naționale din 2024

În cazul producătorilor au fost verificate certificatele și celelalte documente care atestă proveniența produselor agroalimentare, afișarea prețurilor și a celorlalte elemente care asigură corecta informare a cumpărătorilor.

Și în cazul agenților economici, echipele de control au verificat toate documentele legale care le permit acestora să își desfășoare activitatea în piețele agroalimentare.

Totodată, echipele Poliției Locale au verificat și sancționat parcările ilegale din jurul piețelor, respectarea prevederilor privind aprovizionarea, construcțiile ilegale din jurul piețelor. Și cerșetorii s-au aflat în atenția echipelor de control.

În acest moment, echipele poliției locale întocmesc procesele verbale de sancționare  și documentele referitoare la confiscarea produselor, iar în următoarele zile vor fi emise sancțiunile privind încălcarea legislației rutiere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.