Iniţiativa CCIR pentru Conectivitate Interurbană

Todorică Șerban, președintele Consiliului Județean Brașov, și Alexandru Anghel, directorul general al Regiei Autonome „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav”, au participat luni, 17 iulie, la o întrunire în format hibrid iniţiată de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), pe tema oportunităţilor de înfiinţare a unei companii de transport aerian care să asigure legătura între principalele oraşe ale ţării.

La întrunire au fost invitaţi oficiali din cadrul autorităţilor publice judeţene din România care au în administrare aeroporturi.

Prezentarea iniţiativei a fost făcută de Mihai Daraban, președintele CCIR, care a apreciat că un asemenea proiect ar aduce beneficii pentru comunitatea de afaceri din România şi nu numai.

Citeste și:  Peste 104.600 de persoane şi aproximativ 45.200 de mijloace de transport au tranzitat fro­ntiera în ultimele 24 de ore

Au urmat o prezentare tehnică a problematicii conectivităţii interurbane, susţinută de lector univ. dr. Alexandru Rusu, de la Facultatea de Geografie și Geologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași şi o prezentare a modalităţii prin care din punct de vedere tehnic ar putea fi operaţionalizată o astfel de companie, realizată de Adrian Vasilache, director general Regional Air Services.

„Am participat la prima întâlnire pe tema înfiinţării unui operator de transport aviatic susţinut de toate autorităţile judeţene interesate, care să asigure curse între cele mai importante oraşe ale ţării. În perioada următoare, specialiştii CCIR vor efectua un studiu de oportunitate şi vor pregăti drafturi de documente privind statutul şi organizarea unei asemenea companii, pe care le vom analiza şi dezbate, înainte de a lua o decizie privind implicarea în acest proiect”, a spus preşedintele CJ Braşov, Todorică Şerban, la finalul întâlnirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.