Aproape 800.000 de români au sunat luna aceasta la 112 în contextul caniculei

Sute de mii de români au sunat, în primele trei săptămâni din luna iulie, la numărul de urgenţă 112, pentru a cere ajutor în contextul valurilor de căldură care afectează România, media fiind de cinci apeluri în fiecare minut, informează Agerpres.

În perioada 1 – 23 iulie, la nivel naţional, operatorii STS ai Serviciul de urgenţă 112 au preluat 783.969 de apeluri, dintre care 396.690 (50,60%) au constituit cazuri de urgenţă. Dintre acestea, 183.833 au fost urgenţe medicale (46,34%).

În contextul avertizărilor meteo de caniculă emise de la începutul lunii iulie, cea mai mare parte a apelurilor de urgenţă anunţate la 112 au vizat solicitări de asistenţă medicală din partea echipajelor de la Ambulanţă şi de la SMURD.

Citeste și:  RATBV introduce temporar linia 97

Cele mai multe solicitări medicale s-au înregistrat în data de 17 iulie, când peste 7.504 de apelanţi au sesizat probleme respiratorii severe, persoane conştiente căzute sau cu probleme medicale în locuri publice, accidente determinate de caniculă, hipertermie, temperaturi extreme, precum şi urgenţe medicale diverse.

Este cod roşu de temperaturi extreme în Bucureşti şi în 6 judeţe din sudul țării, iar la Brașov, avem cod galben de căldură și disconfort termic. Aproape 40 de farmacii din județul Brașov asigură gratuit apă și măsurarea tensiunii arteriale, în timpul caniculei. Lista poate fi consultată pe site-ul DSP Brașov.

Sursa foto. Shutterstock

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.