Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea au întocmit un dosar penal după ce au oprit, în trafic, un moped, cu privire la care au constatat că avea număr fals de înregistrare, iar conducătorul nu poseda permis de conducere.
Ieri, 24 iulie, în jurul orei 10.40, în cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiști pentru menținerea climatului de siguranță rutieră, a fost oprit un moped care circula pe strada Noua, din localitatea Codlea.
În timpul controlului conducătorul mopedului nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care polițiștii au interogat bazele de date, de unde au stabilt că cel oprit, un bărbat de 48 de ani, nu este posesor de permis de conducere. Mai mult decât atât, investigațiile au arătat că plăcuța cu numărul de înregistrare, identificată pe vehicul, fusese atribuită unui alt vehicul, în realitate mopedul în cauză nefiind înregistrat.
Față de cele stabilite, polițiștii au întocmit dosar penal și, în prezent, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul neînregisatrat și cu număr fals de înregistrare și pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere”
Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Foto. Imagine cu caracter ilustrativ.