Artown Festival îl aduce pe Domnul Goe în orașul lui Caragiale

Începând de vineri, 28 iulie, ploieștenii se pot bucura de statuia lui Domnul Goe chiar în orașul natal al lui Caragiale, la Ploiești. Situată pe peronul Gării de Sud, aceasta măsoară aproape patru metri înălțime și a fost sculptată de Ciprian Tauciuc, cu o intervenție pictată de Alex Baciu.

Inițiativa își propune crearea de landmark-uri contemporane. În viziunea Artown Festival, Domnul Goe este în continuare un răsfățat, având chiar și o pernă pe cap, pentru a nu fi deranjat de greutatea tavanului pe care-l susține. Însă, spre deosebire de povestea inițială, personajul este un iubitor. De altfel, tema ediției din acest an, „State Your Truth,” subliniază importanța adevărului, un pilon fundamental pentru buna funcționare a lumii și cu atât mai important pentru societatea actuală. În spiritul acestei teme, Festivalul Artown își propune să aducă adevărul în centrul atenției în spațiul public.

Citeste și:  3 Obiceiuri zilnice ale persoanelor cu IQ relațional ridicat

Prin gestica mâinilor Domnului Goe care formează o inimă, Artown Festival aduce adevărul său, „Love is the Key,” în spațiul public, promovând un mesaj puternic al iubirii și compasiunii ca mijloc esențial pentru a construi legături autentice și durabile între comunități și oameni.

În plus, Artown Festival subliniază angajamentul față de colaborare. Acest lucru se reflectă într-o echipă dedicată, care a ales să colaboreze și să contribuie la succesul evenimentului și să aducă bucurie, inspirație, precum și o deschidere către importanța artei și a adevărului.

Astfel, opera este rezultatul colaborării dintre sculptorul Ciprian Tauciuc și artistul vizual Alex Baciu. Aceasta redă trăsăturile marelui scriitor, întruchipând spiritul său creativ și geniul său literar, iar printr-o intervenție artistică în stilul Artown Festival, aceasta se va întâlni cu modernul, fiind, astfel, relevantă și pentru generațiile noi. În ton cu tematica de anul acesta a festivalului, colaborarea e mai presus decât competiția, așa că noul se împletește cu vechiul, unind, totodată, omul cu locul.

Citeste și:  Curtea Constituțională are termen până joi să VALIDEZE rezultatele alegerilor prezidențiale

Statuia care îl înfățișează pe Domnul Goe măsoară aproape patru metri în înălțime și reprezintă o prezență impunătoare în peisajul urban al Ploieștiului care va atrage atenția trecătorilor și călătorilor aflați în tranzit prin gară. Amplasarea statuii pe peronul Gării de Sud are o semnificație specială, aducând omagiu nu doar marelui dramaturg, ci și legăturii sale profunde cu orașul Ploiești. Totodată, gara reprezintă un loc emblematic pentru oraș, fiind un loc tranzitat de multe personalități marcante de-a lungul timpului, inclusiv de regii României.

„Artown Festival este onorat să ofere acest cadou cultural orașului Ploiești. Esența evenimentului nostru este artivismul și încurajăm mereu mijloacele alternative de transport, de data aceasta prin a oferi oamenilor ocazia să admire o operă de artă atunci când aleg să călătorească mai des cu trenul. Totodată, prin aceste lucrări din spațiul public vom pune din nou Ploieștiul pe harta culturală a României, prin noi landmark-uri valoroase pentru oraș și pentru întreaga țară”, transmite Livia Florea, fondator și curator Artown Festival.

Citeste și:  Municipiul Brașov se pregătește să marcheze Ziua Națională a României

Pe lângă dezvăluirea statuii Domnului Goe, Artown Festival Ploiești va include în program și alte evenimente menite să sublinieze importanța moștenirii culturale a orașului.

Programul și locațiile evenimentelor vor fi anunțate pe site, pe pagina de Facebook, precum și pe pagina de eveniment a festivalului.

Evenimentul se desfășoară în spațiul public, astfel că intrarea este liberă pentru oricine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.